Camera Reprezentanţilor a adoptat măsurile procedurii de impeachment împotriva lui Trump. Reacţia preşedintelui

Camera Reprezentanţilor a aprobat joi o rezoluţie care stabileşte următorii paşi ai procedurii de impeachment (punere sub acuzare şi destituire) declanşate împotriva preşedintelui american Donald Trump. Preşedintele a reacţionat imediat, acuzând "cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria americană", relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Filip Stan
31 oct. 2019, 16:03
Camera Reprezentanţilor a adoptat măsurile procedurii de impeachment împotriva lui Trump. Reacţia preşedintelui

Rezoluţia a fost adoptată cu 232 de voturi pentru şi 196 împotrivă în Camera Reprezentanţilor, unde democraţii deţin majoritatea.

În replică, Donald Trump susţine că nu a greşit cu nimic în exercitarea atribuţiilor şi se consideră vizat de o „lovitură de stat”.

Este „cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria americană”, a scris el pe Twitter joi, imediat după votul din Camera Reprezentanţilor.

„Este injust, anticonstituţional şi fundamental anti-american”, notează şi Casa Albă într-un comunicat.

Democraţii încearcă să demonstreze că Donald Trump a exercitat presiuni asupra Ucrainei pentru a-l compromite pe vicepreşedintele democrat Joe Biden, cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor şi al cărui fiu, Hunter Biden, a lucrat începând din 2014 pentru o companie ucraineană din sectorul gazelor. Respectiva companie ucraineană a fost ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei. Dar Trump crede că motivul real al acestei cereri a fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui Joe Biden şi i-a sugerat actualului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, să acţioneze în privinţa acelei anchete.

Citeşte şi: Un ofiţer respectabil depune o mărturie periculoasă pentru Trump. Are legătură cu posibila destituire a preşedintelui

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Magazinul din România care îți dă banii înapoi după ce îți faci cumpărăturile. Nu contează cât achiziționezi, sumele returnate pot fi foarte mari
Capital.ro
SE VERIFICĂ buletinele de identitate. Legea care este deja OBLIGATORIE în România
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Cine era, de fapt, Kristof Lajos. Dezvăluiri incredibile despre antrenorul geniilor
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
BREAKING | Primele imagini din apartamentul lui Andrei Versace. Casa este deranjată încă de la intrare VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Amendă de 5.000 de lei sau chiar trei luni de închisoare
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Autoritățile române dau asigurări: cei patru copii luați de serviciile sociale britanice sunt în siguranță
MediaFlux
Răsturnare de situație privind TESTAREA ANTIDROG a șoferilor
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'