Bursele elevilor se majorează la 500 de lei. Decizia a fost adoptată cu majoritate de voturi

Consiliul Local Constanţa a decis să majoreze trei dintre categoriile de burse alocate elevilor din învăţământul de stat, potrivit unui comunicat al Asociației Elevilor Constanța primit de Edupedu.ro. Măsura va intra în vigoare pentru bursele de pe primul semestru al acestui an şcolar.
Filip Stan
01 nov. 2019, 14:35
Bursele elevilor se majorează la 500 de lei. Decizia a fost adoptată cu majoritate de voturi

Creșterea burselor a fost propusă printr-un amendament depus de primarul Decebal Făgădău la propriul proiect de hotărâre. Creșterea burselor va avea loc în felul următor: 

  • Bursa de ajutor social: de la 200 de lei, crește la 250 de lei
  • Bursa de studiu: de la 200 de lei, crește la 250 de lei
  • Bursa de performanţă: de la 300 de lei, crește la 500 de lei

„Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) salută decizia primarului Decebal Făgădău de a mări fondul pentru burse şi ne bucurăm că edilul a revenit asupra deciziei sale iniţiale, proiectul iniţial prevăzând aceleaşi cuantumuri pentru bursele elevilor ce au fost adoptate în toamna anului 2017. Astfel, conştientizarea importanţei acestei măsuri atât de protecţie socială a elevilor aflaţi în situaţii de risc, cât şi de sprijinire a performanţei în educaţie este crucială şi sperăm că investirea în elevi şi în educaţie a revenit pe agenda domnului Decebal Făgădău”, precizează AEC.

Elevii au solicitat pe 25 octombrie primarului Constanţei modificarea proiectului depus iniţial şi majorarea burselor la cuantumurile de: 420 lei – bursa de performanţă şi bursa de ajutor social, 312 lei – bursa de studiu, 104 lei – bursa de merit.

“AEC va continua să militeze pentru creşterea burselor elevilor, până în punctul în care ele vor ajunge la cuantumuri satisfăcătoare, raportate la salariul minim pe economie. Deşi creşterea de astăzi reprezintă un câştig, suntem de părere că investiţia în educaţie ar trebui să reprezinte o prioritate pentru absolut orice primar, cu precădere pentru primarul Constanţei, Capitală a Tineretului. Totuşi, consider un afront direct la adresa AEC afirmaţiile domnului primar din cadrul şedinţei de astăzi şi îmi exprim îngrijorarea că acesta ar fi evitat să mărească bursa de merit ca o “răzbunare” pentru poziţia AEC de săptămâna trecută. În orice caz, concluzia de azi este simplă, AEC a dovedit încă o dată că doar printr-o atitudine proactivă se poate mişca ceva în cadrul societăţii, iar lupta pentru respectarea drepturilor elevilor este departe de a fi încheiată!” – a declarat Andrei-Mihai Tănase, preşedinte AEC.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Panică în sistemul bancar european. Tranzacțiile, suspendate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Abdullah Öcalan cere dezarmarea PKK și dizolvarea grupului
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată