În cadrul Galei „Femeile liberale premiază excelenţa” la care au participat aproximativ 400 de femei liberale şi care a avut loc la Sibiu, preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul „Victoria normalităţii”, un premiu simbolic.
„Vorbim foarte mult despre normalitate şi asta nu numai de când am introdus sloganul pe afişele mele. Vorbim, cred că de la Revoluţie, despre normalitate. În aproape toate discuţiile pe care le avem, auzim cuvântul normal. Lumea zice vrem o administraţie normalaă, o şcoală normală, un oraş normal, o Românie normală. Dar ce este această Românie normală? În ce constă acestă normalitate? Cred că putem să începem de la capătul de sus al normalităţii şi cu această ocazie îmi permit să le felicit pe doamnele premiate la aceasta gală, ele arată ce înseamnă excelanţa. Felicitări”, a spus Iohannis.
Şeful statului a vorbit şi despre faptul că cetăţeanul trebuie să fie în centrul preocupării statului.
„Ne dorim o Românie normală. Eu cred că aici avem câteva domenii pe care putem să le definim. O Românie normală însemană ca cetăţeanul să fie în centrul preocupării statului şi nu invers, cum au încercat cei din ultimii 3 ani să definească statul. O Românie normală e cea în care şcolile sunt dotate, în care elevii şi profesorii se simt în siguranţă. (…) O Românie normală e o Românie în care cel în suferinţă găseşte uşor un spital modern, dotat, cu personal calificat, cu oameni deidicaţi meseriei. România normală este acea ţară în care romanii se întorc, în care locurile de muncă se crează aici la noi cum fac foarte mulţi antreprenori şi nu mai este nimeni obligat să plece din România. România normală e cea în care legea-i lege pentru toţi, e ţara în care hoţii stau în puşcărie nu la butoanele politice. România normală este ţara în care politicenienii încurajează independenţa judecătorului, nu încearcă să pună acest sistem sub control politic. România normală e acea Românie în care politicienii doresc să ocupe funcţii pentru a rezolva problemele societăţii, nu pentru a-şi rezolva problemele, multe dintre ele penale”, a mai spus Iohannis.
Preşedintele ţării a afirmat că de vină pentru toate acestea este PSD, partidul care a guvernat în ultimii trei ani.
„Pare aşa de simplu, dar oare dacă e aşa de simplu, de ce nu am reuşit în cei 30 de ani scurşi de la Revoluţie să ajungem si noi în România la normalitate? Ce ne împiedică, ce ne ţine, ce ne încurcă, cine ne încurcă de 30 de ani? De ce după 30 de ani în care oficial spunem că am scăpat de comunism nu avem cu toţii impresia că nu am scapat si de comunişti? În această seară frumoasă, plină de optimism nu vreau să vorbesc aproape deloc despre ce ne-a ţinut şi cine nu ne-a ţinut, dar nu pot să nu spun motovul pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, mai bine, in ultimii 30 de ani. România a incercat, dar motivul pentru care nu a scapat de tot de comunism, acest motiv se numeste PSD”, a spus Iohannis.
În final, şeful statului a mulţimit femeilor liberale că s-au arătat dispuse „să lupte pentru români, pentru o Românie normală”.