Mituleţu-Buică, AEP: Votarea se poate prelungi la secţiile din străinătate în toate cele trei zile

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a declarat luni că votarea se poate prelungi în toate cele trei zile de vot la secţiile din străinătate.
Iulian Tudor
04 nov. 2019, 11:33
Mituleţu-Buică, AEP: Votarea se poate prelungi la secţiile din străinătate în toate cele trei zile

„Vorbim despre cazurile prevăzute de Legea 148, în primul rând votarea se poate prelungi în străinătate în toate cele trei zile. Potrivit legii, orice votare se poate prelungi peste ora 21,00, aşa cum avem vineri, sâmbătă, ora 21,00, putem merge până la 23,59 şi duminică 23,59. Condiţia este să fie cetăţeni, preşedintele (secţiei de votare – n.r.) constată că există cetăţeni în afara secţiei de votare care sunt la acel moment la secţia de votare şi atunci stabileşte prelungirea procesului până la 23,59 sau termenul până la care finalizează şi ultimul alegător care se află la uşa secţiei de votare, după care dispune închiderea secţiei de votare şi celelalte operaţiuni care sunt cu uşile închise, ca să spun aşa. Totul depinde de situaţia efectivă din teren, cum se desfăşoară lucrurile”, a declarat luni preşedintele AEP.

El a precizat că şi în România votarea se poate prelungi duminică, până la ora 23,59, potrivit legii.

În opinia sa, cel mai important este ca la finalul procesului de votare să nu existe nici măcar un cetăţean care să nu-şi fi exercitat dreptul de a alege.

„Nu pot să gândesc decât că, dacă vor mai fi cozi, lucrurile nu s-au desfăşurat potrivit calendarului, cei care sunt la nivelul secţiei de votare trebuie să facă toate demersurile astfel încât să ne asigurăm că nu vor fi persoane care nu şi-au exercitat dreptul la vot. Nu mă refer neapărat la cozile de la votare, că e normal să fie cozi, cozi au fost şi la europarlamentare în România, nu acesta e lucru cel mai important. Dacă sunt cozi, cel mai important e ca la finalul procesului de votare – la 23,59 duminică – să nu existe nici măcar un cetăţean care să nu-şi fi exercitat dreptul la vot”, a adăugat Mituleţu-Buică.

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Băutura ieftină care te ajută să slăbești și reglează metabolismul. Se bea cu 15 minute înainte de masă, iar rezultatele se văd destul de repede
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Decizie pentru toți proprietarii de case și apartamente
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Noua Comisie Eropeană va fi condusă tot de Ursula von der Leyen. Care sunt candidații propuși de guvernele țărilor din UE?
Adevarul
Sporuri și concedii medicale acordate abuziv pentru minerii din Valea Jiului. S-au întocmit dosare penale
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Finalul lui Putin, mai aproape ca niciodată. Zeci de specialiști îi cântă Prohodul
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Pensionarii care pot primi 250 de lei în plus de la Casa de Pensii! Ce trebuie să facă până la finalul lunii iulie
Capital.ro
Interzis total pentru românii de la bloc. Ordin Raed Arafat. Nu mai faceți asta noaptea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Operațiune fulger în Brașov: Traficanți de droguri prinși în flagrant
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României! CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!