Dosarul Colectiv se apropie de final la patru ani de la tragedie. Ce au transmis judecătorii

La patru ani de la tragedia din Colectiv, care a cutremurat România, dosarul în care sunt judecaţi patronii clubului, pompierii ISU, funcționarii de la primăria Sectorului 4 precum și fostul edil al acesteia, se apropie de fina. Judecătorul a anunțat avocații să fie pregătiți pentru oricare din termenele următoare să susțină pledoariile finale.
Filip Stan
08 nov. 2019, 09:42
Dosarul Colectiv se apropie de final la patru ani de la tragedie. Ce au transmis judecătorii

Instanţa a finalizat audierile joi seara, după un maraton de aproape zece ore. Instanța i-a audiat și pe viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu și pe fostul prefect al Capitalei, Paul Petrovan, ambii fiind admiși ca martori la cererea fostului  edil Cristian Popescu Piedone.

După audierea acestora instanța anunțat că mai rămân de audiat trei dintre inculpații care au decis finalmente să dea declarații în dosar și analizarea unor cereri de probă depuse la termenul de joi.

Cu toate acestea magistratul a atras atenția avocaților să se asigure că sunt prezenți la termenele viitoare și să fie pregătiți chiar de la termenul următor să susțină pledoariile finale în cazul în care magistratul consideră încheiată cercetarea judecătorească.

Totodată instanța a respins o cerere de audiere a fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, în legătură cu  referirile acestuia la un raport făcut după un control al instituției după tragedia de la Colectiv, neconfirmat vreodată până în prezent de minister.

Cercetarea judecătorească va continua în acest caz în 14 noiembrie.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Alimentul care e bogat în antioxidanți și te ajută să ai o memorie puternică. Îl găsești în orice magazin, este ieftin și costă doar 5 lei
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Se închide cea mai veche fabrică din România. A fost construită pe vremea domnitorilor fanarioți
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Ștefan Chirea a fost dat dispărut pe 30 martie 2025. IREAL unde a fost găsit 3 zile mai târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Bilete de tratament balnear pentru pensionari. Casa Națională de Pensii anunță lista stațiunilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București