O adolescentă de 16 ani, din Petroșani, a sunat la Polițe pentru a reclama că în jurul orei 20:00, în timp ce se afla în spatele clădirii cinematografului din oraş, a fost abordată de un bărbat pe care nu în cunoştea. Fata a spus că acesta i-a smuls geaca și i-a sustras 50 lei din buzunar. Adolescenta le-a spus poliţiştilor că hoţul a încercat să-i fure și telefonul mobil, însă nu a reușit, întrucât aceasta a opus rezistență, potrivit zhd.ro.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că fata a minţit şi nu a fost victima niciunei infracțiuni.
„Aceasta a recunoscut că a recurs la acest gest pentru a-l determina pe fostul prieten să se întoarcă din oraşul Petrila şi să se împace cu ea”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.
Pentru fapta sa, adolescenta va fi cercetată pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.