Preşedinta Parlamentului Zinaida Greceanîi i-a solicitat Comisiei juridice ca în decurs de trei zile sa examineze moţiunea şi să convoace şedinţa Biroului permanent pentru a stabili data examinării moţiunii în plenul Parlamentului.
Deputatul PSRM Vasile Bolea, care anterior declara ca formaţiunea sa ar putea accepta votarea legii respective de către Parlament, a declarat vineri că fracţiunea PSRM a decis să nu admită acest scenariu, din mai multe motive, printre care şi acela că acest proiect de lege ar fi neconstituţional, potrivit Agerpres.
Premierul Maia Sandu a prezentat vineri proiectul privind legea procuraturii. „Curăţarea justiţiei rămâne scopul numărul unu al activităţii noastre. Pentru asta avem nevoie de justiţie independentă, funcţională şi adevărată. Reforma justiţiei nu este moftul meu, e promisiunea pe care am făcut-o oamenilor. Oamenii cer dreptate. (…) Da, am făcut anumite compromisuri pentru obiectivul principal: o procuratură independentă. Moldova a trecut prin mai multe reforme ale justiţiei: au fost create multiple structuri care trebuiau să apere justiţia de tentative de acaparare. Funcţia de procuror a fost tranzacţionată pe sub masă de către partide. Îmi asum răspunderea politică pentru identificarea candidaţilor la funcţia de procuror general. Voi identifica şi verifica personal oameni integri’, a declarat Maia Sandu în Parlament, potrivit Agerpres
După ce fracţiunea socialiştilor a depus moţiunea, oameni s-au adunat lângă Parlament şi în Piaţa Adunării Naţionale pentru a cere retragerea moţiunii. Potrivit Agora.md, oamenii scandau „Jos mafia!” şi „Dodon la puşcărie!”.
Premierul Maia Sandu a ieşit în faţa oamenilor pentru a le mulţumi că au venit să sprijine guvernul. „Mulţumim că aţi venit să ne sprijiniţi. Din păcate, lupta nu e atât de uşoară. Mă bucur că sunteţi gata să luptăm pentru justiţie. Cei care au spus că vor justiţie adevărată acum se pare că s-au speriat. Suntem apreciaţi de instituţiile europene, de unde primim finanţări. Este riscul să pice guvernul, dar nu putem să lăsăm ca statul să fie capturat încă o data’, a declarat Maia Sandu în faţa mulţimii adunate lângă clădirea Parlamentului.