ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019. „Sunt, probabil, singurul român care s-a întors în România – sau printre puținii români. Eu nu-mi doresc să plec de aici, ca dovadă că am venit înapoi. Nu știu să vă spun dacă pe termen mediu – ca personal, dar și ca persoană care a fost în politcă și apropiată de cei care candidează prin faptul că le cunosc activitatea – nu știu dacă sunt mari șanse ca lucrurile să se schimbe pe termen mediu”, a declarat Elena Udrea, după ce şi-a exercitat dreptul de vot, la Corbeanca.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019. „Speranțele mele nu sunt foarte mari că lucrurile, într-un viitor scurt, se schimbă radical în bine. Pentru că suntem într-o conjuctură, în continuare, foarte complicată în România. Mulți dintre cei care candidează au fost deja în funcții publice și rezultatele sunt cele pe care le știm cu toții„, a mai spus Elena Udrea.
Udrea s-a întors din ţară la începutul lunii iulie, din Costa Rica, ţară unde fugise în octombrie 2018.