Ludovic Orban: „43 de oraşe nu au bani de salarii. Lumina de pe străzi ar putea fi stinsă”

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi seara, în direct la România TV, că în momentul de faţă sunt 43 de oraşe care nu mai dispun de bani de salarii şi nici de funcţionare, dar urmează să primească fonduri la rectificarea bugetară.
Filip Stan
13 nov. 2019, 07:47
Ludovic Orban:

„La asociaţia oraşelor mi-au spus foarte clar că 43 de localităţi nu au bani să termine bugetul. O să le dăm prin intermediul ordonanţei de urgenţă de rectificare, de aia am demarat discuţiile cu asociaţiile autorităţilor locale, ca să ştim foarte clar cum prevedem sume care să le permită să închidă anul. Sunt 43 de oraşe care nu au bani de salarii, nu mai au bani de cheltuieli de funcţionare, pot să rămână fără lumină pe străzi, nu mai au bani să plătească indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi, că au fost transferate anul acesta la localităţi fără să le transfere şi resursele financiare”, a spus Orban, la România TV.

Ludovic Orban, despre refuzul lui Iohannis de a se confrunta cu Dăncilă: Dar ce, Dăncilă a fost la consultări la Cotroceni? LIVE VIDEO

El a precizat că a avut o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor oraşelor, care solicită ca bugetele locale să fie bazate pe o sumă minimă stabilită pe fiecare locuitor. Sumele necesare pentru funcţionarea administraţiilor ar urma să fie diferenţiate în funcţie de localităţi, iar completările până la limita bugetului minim să fie făcute de la bugetul de stat dacă nu se colectează din veniturile proprii.

Şi Asociaţia Oraşelor din România a transmis, miercuri, că 43 de oraşe mici sunt în imposibilitatea de a închide anul bugetar 2019, iar primarii cer soluţii pentru această problemă. De asemenea, primarii cer un calendar cât mai rapid de aprobare a Legii bugetului pentru 2020, care să includă asigurarea finanţării serviciilor publice care funcţionează în aproape toate unităţile din mediul urban – licee, spitale, creşe, servicii de evidenţă informatizată a persoanei, case de cultură, centre permanente pentru persoane în vârstă şi alte servicii sociale.

Asociaţia Oraşelor din România a transmis, miercuri, un comunicat de presă în care precizează că reprezentanţii organizaţiei au fost invitaţi la Palatul Victoria pentru o întrevedere cu prim-ministrul României Ludovic Orban.

La întâlnire a luat parte şi ministrul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice, Ion Ştefan, precum şi Şeful Cancelariei Ionel Dancă. Din delegaţia AOR au făcut parte Mădălin Ady Teodosescu, preşedinte AOR şi primar al oraşului Balş, Ionel Chiriţă, preşedinte executiv, vicepreşedinţi şi alţi primarii din conducerea asociaţiei.

„Printre temele de discuţie abordate de delegaţia primarilor Asociaţiei Oraşelor s-au numărat: imposibilitatea de închidere a anului bugetar 2019 pentru 43 de oraşe mici, necesitatea asigurării resurselor financiare pentru plata lucrărilor executate prin programele cu finanţare prin MDRAP (PNDL, CNI, ANL şi altele) şi remedierea dificultăţilor în faţa cărora au fost puse oraşele în ultimii ani”, a transmis sociaţia.

Pentru anii viitori, AOR a solicitat un „Program Naţional de Dezvoltare Zonală”, care să sprijine o dezvoltare spaţială armonioasă a reţelei de localităţi – comune, oraşe şi municipii – bazată pe principiul intercomunalităţii, prin realizarea unor centre de dezvoltare zonală, distribuite echilibrat pe teritoriul fiecărui judeţ şi la nivel naţional.

De asemenea, primarii au cerut: modificarea legii finanţelor publice locale, prin includerea începând cu anul 2020 a alocării sumei de 1.300 lei/locuitor/an şi pentru oraşe şi municipii care nu sunt reşedinţă de judeţ, dar nu mai puţin de 6 milioane lei/an/oraş şi de 20 milioane lei/an/municipiu care nu este reşedinţă de judeţ, finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav şi a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, cu alocare integrală de sume de la bugetul de stat, suplimentar, bugetului minim de funcţionare, asigurarea cotelor de cofinanţare pentru facilitarea accesării fondurilor europene nerambursabile, în situaţiile în care autorităţile publice locale nu au această posibilitate şi alte măsuri care să susţină adoptarea unor măsuri concrete pentru realizarea unei reforme administrativ-teritoriale care să poată consolida capacitatea administrativă a unităţilor administrativ-teritoriale.

De asemenea, Asociaţia Oraşelor a susţinut necesitatea stabilirii cât mai rapide a unui calendar concret de aprobare a Legii Bugetului pe anul 2020, în care să fie inclusă şi asigurarea finanţării serviciilor publice care funcţionează în aproape toate unităţile din mediul urban, care deservesc, pe lângă locuitorii acestor UAT-uri şi pe cei din comunele învecinate (licee; spitale; creşe; servicii de evidenţă informatizată a persoanei; case de cultură; centre permanente pentru persoane în varstă şi alte servicii sociale; poliţie locală; gropi ecologice sau staţii de transfer ş.a.).

Primul ministru al Romaniei Ludovic Orban a promis că va ţine cont de toate problemele AOR, în măsura posibilităţilor financiare şi că va menţine relaţia strânsă cu membrii asociaţiei.

„Noi avem 25 de oraşe, care, şi după rectificare, au un buget minim de funcţionare de sub 1.000 de lei de locuitor şi avem promisiunea fermă a primului ministru că, în cadrul celei de-a doua rectificări, niciunul dintre cele 25 nu va fi sub suma de 1.000 de lei de locuitor. În afară de asta, pregătim o discuţie cu ministrul de Finanţe pentru bugetul anului viitor şi aici avem asigurat că se va avea în vedere faptul că oraşele, municipiile reşedinţă de judeţ, municipiile în general, dar şi unele comune, au servicii cu care deservesc şi localităţile din jur”, a declarat Mădălin Ady Teodosescu, preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România, la finalul discuţiilor.

„A fost o discuţie aplicată, în care dorinţele noastre au fost puse în practică, în sensul că oraşele care nu reuşit să aibă bani până la sfârşitul anului îi vor primi. Promisiunile pentru anul viitor sunt destul de bune, în sensul că în noul exerciţiu financiar cotele pe care le-am cerut vor fi puse în aplicare”, a spus Ionel Chiriţă, preşedinte executiv AOR.

Asociaţia Oraşelor din România a subliniat, în dialogul cu prim-ministrul Ludovic Orban, că este hotărâtă să fie în continuare partener activ în realizarea de proiecte de acte normative, în beneficiul colectivităţilor locale, ştiut fiind faptul că dispunem de o expertiză şi de profesionişti locali care trebuie să fie luaţi în seamă şi folosiţi de Guvern pentru experienţa lor.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, critică alianța cu PSD după rezultate modeste la alegerile prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”