Femeia, în vârstă de 35 de ani, care mai are acasă trei fetiţe, nu a spus nimănui că este însărcinată. Ea şi-a minţit colegii că are probleme de sănătate, un chist mare în zona abdominală.
Când i-a venit sorocul, tânăra se afla la serviciu. A mers într-o anexă a firmei unde lucra şi a adus pe lume un băieţel. Imediat după naştere, femeia s-a întors la lucru, dar a început să sângereze. Oamenii au chemat ambulanţa şi a fost dusă la spital, unde medicii şi-au dat seama că tânăra abia născuse.
Medicii au anunţat imediat poliţia şi aşa a fost găsit copilul, care era mort.
„În cursul zilei de 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unei societăți a fost identificat un nou născut, decedat. Din cercetări a rezultat că o femeie, de 35 de ani, din Bogați, angajată a societății, ar fi născut, la termen, în cursul nopții de 8 spre 9 noiembrie a.c., după care ar fi abandonat nou-născutul”, a precizat IPJ Argeș.
În urma necropisiei, medicii legişti au constatat că băieţelul a fost născut în viaţă.
Femeia este încă internată în spital. Poliţia a cerut efectuarea expertizei psihiatrice, după care pot cere sau nu reţinerea mamei.