Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus ca toate persoanele care l-au văzut ultima dată în viaţă pe pădurarul Liviu Pop să testaţi cu detectorul de minciuni. Testul poligraf va avea loc la sediul IPJ Maramureş.
„A fost dispusă efectuarea unui test poligraf persoanelor care au fost identificate ca fiind la faţa locului. Rezultatele urmează să fie primite zilele acestea. De asemenea, termenul pentru expertiza ADN a armei a fost fixat pentru sfârşitul lunii noiembrie. Cei care efectuează expertiza au nevoie şi de probele ridicate de la faţa locului. După expertiza ADN a armei se va efectua şi expertiza balistică. Toate probele au fost trimise la Institutul Naţional de Criminalistică„, a declarat Bogdan Gabor, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.
De la începutul acestui an s-au înregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva care asigură paza fondului forestier administrat, iar între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiuni asupra personalului Romsilva care asigura paza pădurilor, în numeroase cazuri fiind necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite.