Un poliţist din Argeş a devenit erou, după ce – în timpul său liber – a salvat un om de la moarte. Agentul a resuscitat un bărbat care suferise un stop cardio-respirator într-o benzinărie din oraş. Poliţistul i-a făcut victimei masaj cardiac, până în momentul în care au sosit medicii. Bărbatul spune că toţi cei care fac parte din servicii de urgenţă sau ordine publică ar trebui să înveţe cum să dea primul ajutor.
Poliţistul se întoarcea de la spital după ce suferise o intervenţie chirurgicală la nas. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum în faţa femeii, unui bărbat i se face rău şi cade la pământ.
Agentul Dan Dogaru se aşează imediat lângă victimă şi – până la sosirea medicilor – începe manevrele de resucitare. „Se sufoca, nu mai respira, după câteva manevre de compresiuni toracale, acesta a inspirat puternic, dând semne vitale. Toată lumea de la faţa locului aclama şi mă încuraja să repet manevrele. Au fost nişte minute interminabile, de nedescris.
„De multe ori, ajungem primii şi oamenii implicaţi în accidente rutiere ne văd ca pe nişte salvatori şi – până la urma urmei – noi suntem nişte oameni, ca şi dânşii”
Poliţistul face parte din cadrul Serviciului Rutier de peste 17 ani. De-a lungul meseriei intervenind la astfel de cazuri.
Medicii spun că gestul poliţistului i-a salvat viaţa omului internat acum la Terapie Intensivă. Bărbatul de 63 de ani a făcut stop cardiorespirator şi ar fi murit dacă nu se intervenea rapid. „Manevrele lui de resuscitare au fost vitale, au facut diferenta dintre viaţă şi moarte şi este necesar ca ele să fie făcute cât mai curând după producerea stopului cardiorespirator. aş putea să spun că acel pacient a avut noroc”
Bărbatul pentru care a intervenit poliţistul este acum în comă indusă. A fost decizia medicilor, pentru a-l ţine într-o stare stabilă.