Peste 92% dintre fermieri şi-au primit subvenţiile de la APIA. 1,27 miliarde euro s-au plătit până acum

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plata avansului pe suprafaţă 726.598 de fermieri, cu o sumă totală de 1,276 miliarde euro, reprezentând 92,11% din numărul total al fermierilor eligibili pentru plata în avans.
Filip Stan
21 nov. 2019, 16:03
Peste 92% dintre fermieri şi-au primit subvenţiile de la APIA. 1,27 miliarde euro s-au plătit până acum

Astfel, circa 971,51 milioane de euro au fost plătite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 254,68 milioane de euro din din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 50,55 milioane de euro reprezintă cofinanţarea de la Bugetul Naţional.

Reamintim că, până la data de 30 noiembrie, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, se pot efectua plăţi în avans de până la 70% în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013„, spun reprezentanţii APIA.

Avansul pentru plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), este de 102,6082 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare (inclusiv 5 ha) şi peste 5 hectare şi până la 30 de hectare inclusiv, de 48,7127 euro/ha, plata pentru înverzire – 59,3201 euro/ha, iar plata pentru tinerii fermieri – 31,2477 euro/ha.

Citeşte şi BANI de porc pentru milioane de români de la Guvern

Pentru speciile ovine/caprine, respectiv sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, plafonul alocat este de 17,7173 euro/animal.

Avansul se va acorda în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, iar din 1 decembrie 2019 APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, în timp ce pentru plăţile schemelor finanţate din FEADR cursul de schimb valutar este de 4,6635 lei/euro. Acesta a fost stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2018.

Până la data de 15 mai 2019, când s-a încheiat campania de primire a cererilor, au fost depuse peste 846.600 cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 9,7 milioane hectare. Faţă de anul trecut, numărul cererilor a scăzut uşor, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 194.695,83 hectare.

Suma totală alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în 2019 se ridică la 1,94 miliarde de euro.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cât costă o vacanță în Grecia la finalul primăverii. Prețurile sunt mai mici, iar temperaturile numai bune pentru baie
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Întreruperi de curent în Capitală, după pana imensă din Spania
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se reia turul II în România? Anunțul venit azi, 29 aprilie: Neconstituțională și abuzivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster