Cristi Borcea a părăsit Penitenciarul Jilava, unde era încarcerat din luna februarie în dosarul retrocedprilor ilegale, iar acum și-a regăsit liniștea sufletească în familie, alături de Valentina Pelinel și de copii.
Libertatea îi priește din plin fostului acţionar al lui Dinamo, cu atât mai mult cu cât Valentina Pelinel îl răsfață în fiecare zi. Timpul pierdut în închisoare pare că și-a pus amprenta asupra lui Cristi Borcea. A dat jos câteva kilograme și afișează, mai tot timpul, o mină foarte serioasă.
Cristi Borcea, internat la o clinică din Budapesta. Suferă de o BOALĂ DELICATĂ
Pe 6 noiembrie, instanța a decis că omul de afaceri poate fi eliberat condiționat, iar acesta a revenit în mijlocul familiei.