SFÂNTUL ANDREI 2019. Ţine post negru pe 30 noiembrie şi orice dorinţă ţi se va îndeplini

Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, se ține post negru. În popor se spune că dacă te conformezi tradiţiei orice dorinţă pusă ţi se va îndeplini.
Iulian Tudor
30 nov. 2019, 06:16
SFÂNTUL ANDREI 2019. Ţine post negru pe 30 noiembrie şi orice dorinţă ţi se va îndeplini

Pe 30 noiembrie se sărbătoreşte Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, numit și „Cel dintâi chemat”, pentru că a fost primul care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la apostolat, scrie dcnews.ro

Citeşte şi ZILE LIBERE. Ce veste, minivacanţe mai mari de Crăciun şi Revelion. Câte zile libere sunt în 2020

Potrivit tradiției, de Sfântul Andrei, românilor care țin post negru li se împlinesc dorințele legate de însănătoșire sau căsătorie. Postul negru înseamnă abţinerea de la mâncare şi de băutură, fiind vorba de o curăţare a trupului şi sufletului.

Postul negru trebuie ţinut cu milostenie, fără înjurături, invidie, duşmănie sau bârfă. Părintele Argatu spunea, în lucrările sale, că în postul negru nu trebuie să dormi pe timpul zilei.

Cei care îşi simt organismul pot să ia o bucată de anafură şi să bea puţină apă sfinţită. Dacă o persoană nu poate să ţină postul negru toată ziua, se poate opri la ora 15.00, 18.00 sau 21.00, potrivit Sfântului Părinte Ilarion Argatu.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Misterul fotografiei cu alimentara ceaușistă cu rafturile pline. Trucul la care au apelat nostalgicii „epocii de aur” ca să inducă în eroare
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Crăciun. Ciorbă acră cu piept de curcan. Leac pentru organism, după mesele copioase de sărbători
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Utilizarea roboților de bucătărie și a aspiratoarelor robot poate reduce semnificativ costurile gospodăriei
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă