Procurorii DIICOT Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reţinerea, pe 26 noiembrie, a tânărului, inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, proxenetism în formă agravantă, şantaj în formă continuată şi viol în formă continuată.
Bărbatul ar fi început să întreţină raporturi sexuale în anul 2017, când fata avea 16 ani.
„În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2017, inculpatul P.G.C., în vârstă de 18 de ani, împreună cu o altă persoană, au produs un material pornografic ce înfăţişa o persoană vătămată minoră, în vârstă de 16 ani, în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, material pe care ulterior l-a răspândit în mediul din care victima făcea parte. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada anilor 2017 – 2019, inculpatul P.G.C., profitând de starea de vulnerabilitate psihică în care se afla victima minoră (aceasta a avut o tentativă de suicid şi a suferit mai multe internări în spitale de specialitate), a constrâns-o să întreţină cu acesta mai multe raporturi sexuale”, se precizează în comunicatul DIICOT.
Anchetatorii au mai stabilit că, începând din vara anului 2019, bărbatul a determinat-o pe victima minoră, tot prin şantaj şi de constrângere, să întreţină acte sexuale cu diferiţi bărbaţi, în scopul obţinerii unor foloase materiale. La percheziţii au fost ridicate mai multe sisteme informatice, medii electronice de stocare şi opt telefoane mobile.