Gheorghe Dincă a adus cu el la IGPR şi jurnalul pe care îl ţine în arest şi în care, potrivit România TV, şi-a notat detalii despre crimele pe care le-a mărturisit.
În paralel, Ştefan Risipiteanu, zis Fane, bărbatul reţinut miercuri de DIICOT pentru violarea Luizei Melencu după ce a fost răpită de Gheorghe Dincă, ajunge joi în fața judecătorilor care trebuie să decidă dacă îl arestează.
„Inculpatul, în vârstă de 46 ani, a intrat în atenția DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală, iar în acest moment, vă pot confirma că au fost administrate probe suficiente, ştiinţifice şi testimoniale, pentru a formula acuzaţii oficiale faţă de acesta.
În fapt, la data de 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, după ce inculpatul DINCĂ GHEORGHE a răpit-o, prin constrângerea cu acte de violenţă, pe victima MELENCU MIHAELA LUIZA, ce aştepta „la ocazie” pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, a transportat-o la domiciliul său, în scopul exploatării sexuale în interes personal şi în aceste împrejurări a fost surprins de către inculpatul reţinut astăzi. Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului, unde a observat victima sechestrată în autoturism.
Precizez că inculpatul făcea parte din anturajul inculpatului DINCĂ GHEORGHE şi era folosit de către acesta, ocazional, la diverse munci în gospodărie.
La explicațiile oferite de către inculpatul DINCĂ GHEORGHE în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu MELENCU MIHAELA LUIZA.
Citeşte şi: Complicele lui Dincă este bărbatul cu arsuri deconspirat de Luis Lazarus în direct la România TV VIDEO
În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, inculpatul DINCĂ GHEORGHE a fost de acord. Astfel, în aceeași zi, în camera unde dormea inculpatul DINCĂ GHEORGHE, prin constrângere manifestată prin violență fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate.
Bărbatul reţinut astăzi, autor al infracțiunii de viol în formă agravată, este o persoana fără ocupație, fără pregătire, fără venituri şi fără un domiciliu stabil. Este necăsătorit, nu are copii şi este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.
Bărbatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu există nici o conexiune între inculpat şi vreun grup de criminalitate organizată investigat de către DIICOT.
De asemenea, până în acest moment, nu există nici un indiciu ori probă din care să rezulte că ar fi avut vreo formă de participație la comiterea infracţiunilor reținute deja în sarcina inculpatului DINCĂ GHEORGHE.
Cu alte cuvinte, inculpatul reținut astăzi nu este complice, instigator sau co-autor la săvârşirea celorlalte infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de GHEORGHE DINCĂ„, a anunţat procurorul şef interimar al DIICOT Giorgiana Hosu.
Fiica lui Gheorghe Dincă a mărturisit în august, la România TV, că l-a văzut pe acest Fane în curtea tatălui său și în ziua răpirii Alexandrei. Femeia a povestit că fusese la Dabuleni să achiziţieze nuci pentru o livadă şi a trecut prin faţa curţii tatăl ei, dar că nu a oprit. Daniela Dincă a spus că în momentul în care a trecut prin faţa curţii, două persoane ieşeau din curte. Este vorba despre Vica si Fane. Fratele ei i-a recunoscut.