Pietoni loviţi pe trotuar de o maşină condusă de un bărbat de 76 de ani

Un şofer de 76 de ani din Braşov a pierdut controlul maşinii şi a urcat pe trotuar, accidentând mai muote persoane, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.
Filip Stan
28 nov. 2019, 15:09
Pietoni loviţi pe trotuar de o maşină condusă de un bărbat de 76 de ani

Şoferul de 76 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă a direcţiei sale de mers şi accidentat patru pietoni.

„Un conducător auto în vârstă de 76 ani care conducea un autovehicul pe Calea Feldioarei din municipiul Brașov a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe trotuarul de pe partea dreaptă a sensului său de mers unde a surprins și accidentat 4 pietoni. Victimele, conștiente, au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, agent de poliție Nadia Olaru, potrivit MyTex.ro.

Toate cele cinci persoane au fost transportate la spital în stare de conştienţă. La faţa locului au intervenit trei echipaje SMURD şi două de la Ambulanţă.

Spynews
Românii s-au bătut crunt cu polițiștii din Leeds! Au răsturnat și incendiat mașini: „Să vină mascații de la București” | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Ce e bine să mănânci de Sfântul Ilie ca să ai noroc tot restul anului. Cele două alimente care atrag prosperitatea în viața ta
Capital.ro
N-ai voie dacă nu prezinți BULETIN. S-a dat azi lege obligatorie în România. Amendă 30.000 lei
Playtech.ro
Ce pățesc tot mai mulți români pe plajele din Grecia. Țeapa de care se plâng: Așa se asigură că stai acolo și consumi cât mai mult
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
Au fost găsite noi fragmente osoase în Vaslui. Și acestea ar purta „semnătura” Narcisei și a lui Zoro
Spynews
30 de elevi din Coreea de Nord, uciși pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene. Au fost împușcați în văzul tuturor
Evz.ro
Adevărul din spatele palmelor. De ce l-a lovit Prodanca pe Alexa
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se ADÂNCEȘTE! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
A devenit interzis în România. Nu mai poți urmări la TV. Iohannis a dat lege
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Eurovision 2025 va avea loc fie la Basel, fie la Geneva
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'