Fostul primar al Bucureştiului, Adriean Videanu, pare să fi dat startul acestei mode care se tot perpetuează în Capitală şi pare că se existinde şi în alte localităţi. Fostul primar ne obişnuise să schimbe bordurile, însă mai nou administraţiile locale se întrec în numărul de rânduri de borduri. Cea mai recentă imagine cu borduri, care face înconjurul internetului, ne arată un record de patru rânduri de borduri.
În această vară Primăria Sectorului 2 a început o amplă acțiune de dublare a bordurilor de la spațiile verzi de pe marile bulevarde. De asemenea, în Sectorul 6, pe bulevardul Iuliu Maniu se aplică aceeași tehnică.
În Sectorul 4, câteva trotuare au fost înălțate chiar cu 3 rânduri de borduri. În Sectorul 3, începând cu 2013 primăria a înlocuit aproape toate bordurile de spațiile verzi cu celebrele diafragme roșii înalte. Acum, primarul Robert Negoiță a ajuns la concluzia că tot bordurile erau mai bune, însă deocamdată nu le schimbă. Întrebați de HotNews.ro despre utilitatea acestor amenajări, primarii au susținut că fac aceste lucrări fie pentru a împiedica mașinile să urce pe trotuar și pe spațiile verzi, să distrugă și sistemele de irigații și gazonul, fie pentru ca noroiul să nu se scurgă în stradă.