Deciziile de schimbare se referă la prefecţi şi subprefecţi în funcţie sau detaşaţi din: Alba – Monica Popescu; Arad – prefect Hordea Florentina, subprefect Vasilică Damian, care este înlocuit de Liliana Popa; Harghita – Andrei Jean Adrian; Sălaj – Florian Florin; Suceava – Adomnicăi Monica Elena.
Ministrul de Interne a făcut prezentarea la solicitarea premierului Ludovic Orban, având în vedere că pe agenda şedinţei de guvern figurau proiecte privind mai multe eliberări, numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.
Şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, a anunţat, joi seară, la sfârşitul şedinţei de Guvern, că Executivul a decis eliberarea din funcţii a prefecţilor judeţelor Alba, Harghita, Sălaj şi Suceava şi a luat act de demisia prefectului judeţului Arad. De asemenea, a fost eliberat din funcţie şi subprefectul judeţului Arad, funcţia urmând a fi ocupată temporar de Olimpia Popa.
Dancă a explicat eliberarea din funcţie a prefecţilor drept o „reconsiderare” de către Executiv a reprezentanţilor săi în teritoriu.
„Aşa cum bine ştiţi, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu; este firesc atunci când are loc o schimbare de guvern, Guvernul să-şi reconsidere reprezentanţii săi în teritoriu”, a afirmat Ionel Dancă.
Acesta a anunţat totodată rechemarea consulului general al României la New York, Cătălin Dancu.