Pentru ca cei mici să se bucure pe deplin de ele, spun polițiștii, trebuie să cumpărați jucării doar din magazine sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care este nevoie în cazul unei eventuale reclamații!
„Dacă alegeți să achiziționați din mediul online, evitați operatorii economici care nu afişează datele de contact complete (adresă, telefon, cod de înregistrare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail sau la un număr de telefon. Nu plătiți în avans pentru produse comandate prin internet de la persoane necunoscute! Totuși, dacă achiziționați de la persoane fizice, cereți documentele de provenienţă ale jucăriilor (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul) şi certificatul de garanţie emis de producător. Analizați cu atenție ofertele foarte tentante sau dacă un vânzător insistă să încheiați o tranzacţie! Comparați ofertele de preţ, condiţiile de livrare şi garanţie ale mai multor comercianţi înainte de a lua o decizie”, recomandă IGPR
„Produsul trebuie să aibă specificate instrucțiunile de utilizare și avertismentele specifice, traduse în limba română. Unele jucării necesită o atenție deosebită dat fiind riscurile particulare pe care le prezintă (jucăriile alimentate electric – riscuri de arsuri și de explozie, jucăriile gonflabile, precum și cele care au muchii tăioase sau piese ușor detașabile – risc de ingerare de către copii sau de sufocare)”, sunt alte câteva sfaturi ale IGPR.
– cumpărați doar din magazine sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care este nevoie în cazul unei eventuale reclamații
– dacă alegeți să achiziționați din mediul online, evitați operatorii economici care nu afişează datele de contact complete (adresă, telefon, cod de înregistrare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail sau la un număr de telefon
– nu plătiți în avans pentru produse comandate prin internet de la persoane necunoscute! Totuși, dacă achiziționați de la persoane fizice, cereți documentele de provenienţă ale jucăriilor (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul) şi certificatul de garanţie emis de producător
– analizați cu atenție ofertele foarte tentante sau dacă un vânzător insistă să încheiați o tranzacţie! Comparați ofertele de preţ, condiţiile de livrare şi garanţie ale mai multor comercianţi înainte de a lua o decizie
– verificați existența marcajului CE, care conduce la prezumția că produsul este sigur, conform legislației în vigoare în Uniunea Europeană, precum și existența denumirii și a datelor cu privire la sediului producătorului, importatorului sau reprezentantului autorizat.
– produsul trebuie să aibă specificate instrucțiunile de utilizare și avertismentele specifice, traduse în limba română
– atenţie la jucăriile care necesită o atenție deosebită dat fiind riscurile particulare pe care le prezintă (jucăriile alimentate electric – riscuri de arsuri și de explozie, jucăriile gonflabile, precum și cele care au muchii tăioase sau piese ușor detașabile – risc de ingerare de către copii sau de sufocare)
– în cazul jucăriilor considerate periculoase, instrucțiunile de utilizare trebuie să avertizeze în mod complet și eficient asupra pericolelor ce pot apărea în timpul folosirii, dar și modul de evitare a oricărui risc. Lipsa acestor indicații poate duce la folosirea incorectă a jocurilor și jucăriilor. Consultați și recomandările referitoare la vârstă și la siguranță