Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este propusă pentru adoptare la deputați și prevede modificări ale salariilor stabilite pentru anul 2022, în cazul celor mai înalte funcții din bibliotecile naționale și muzele de interes național. Propunerea a fost respinsă de Senat, într-o formă diferită, iar, după ce va primi votul deputaților, va trebui promulgată și publicată în Monitorul Oficial pentru a produce efecte.
Concret, trei tipuri de funcții sunt vizate de această propunere: managerii (directori generali/directori), directorii generali adjuncți și directorii din bibliotecile naţionale sau de importanţă naţională, precum şi Biblioteca Academiei Române, din muzeele de importanță națională și încadrați la categoria „alte muzee” din Anexa III a Legii salarizării unitare. Creșterile vizează salariile la care trebuie să se ajungă până în 2022.
Vorbim de creșteri substanțiale de salarii, mai exact:
De asemenea, o majorare cu 20% de la 1 ianuarie 2020 a salariilor brute este prevăzută pentru personalul din cadrul Bibliotecii Naţionale a României și a Bibliotecii Academiei Române. Și, în fine, o majorare cu 100% a salariilor de bază din ianuarie pentru personalul din cadrul Institutului pentru studierea problemelor minorităților naționale.
Profesorii vor avea salarii mai mari de la 1 ianuarie 2020, anunta presedintele FSLI, Simion Hancescu. Acesta a declarat ca, la intalnirea cu premierul Ludovic Orban de la Palatul Victoria, a primit asigurari ca majorarea prevazuta in lege la 1 ianuarie 2020 a salariilor din Educatie va fi acordata.
Salariul minim pe economie va fi majorat, dar nu va mai exista diferenţiere în funcţie de studii, a anunţat recent premierul Ludovic Orban. Guvernul Orban va susține o majorare a salariului minim cu 7,2%.
În aceste condiţii, salariile deminitarilor vor creşte şi ele. Conform legii, salariile acestora se calculează în funcţie de salariul minim pe economie. Astfel, conform calculelor România TV, după majorarea salariului minim brut pe economie, preşedintele României ar urma să primească 26.760 lei faţă de 24.960 lei cât primeşte în prezent. Şi salariile premierului şi cel al preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului cresc de la 23.920 lei la 25.645 lei. Vicepremierul va primi 22.256 lei faţă de 23.861 lei, cât ia în prezent.
Şi salariile miniştrilor vor creşte de la 21.840 lei la 23.415 lei, în timp ce senatorii şi deputaţii ar urma să încaseze 20.070 lei faţă de 18.720 lei cât primesc acum.