Deputaţii au adoptat miercuri Proiectul de lege 281/2019 depus de parlamentarii PNL privind abrogarea recursului compensatoriu. S-au înregistrat 272 de voturi „pentru” abrogare şi cinci abţineri. Legea va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Cei cinci deputați care s-au abținut de la vot sunt: Remus Borza (fost ALDE), Nicolae Bacalbașa (PSD), Florin Iordache (PSD), Marton Arpad (UDMR) și Kulcsár-Terza József-György (UDMR).
”Fenomenul infracţional în România, care cuprinde actele de corupţie, marea infracţionalitate şi mica infracţionalitate, din păcate, este scăpat de sub control. Reacţiile sociale ocazionate de particularităţile acestui fenomen sunt deosebit de intense, mai ales în ultima perioadă de timp. Oamenii sunt preocupaţi în mod special de recidivă şi infracţiunile săvârşite prin acte de violenţă. Aşa cum se poate constata, recidiva este la cote alarmante în România, fie că vorbim de recidiva propriu-zisă, fie de recidiva comună, adică antecedenţa penală. Dacă recidiva propriu-zisă se întâlneşte în rândul condamnaţilor în proporţie de aproximativ 40% ,probabil e cea mai mare rată din Uniunea Europeană, antecedente penale recidiva improprii ajunge la cote care depăşesc 60%”, arată parlamentarii PNL în expunerea de motive a proiectului, potrivit News.ro.
Potrivit iniţiatorilor legii, ”unul dintre scopurile pedepsei nu este realizat în România şi anume cel privitor la reintegrarea socială şi evitarea recidivei de către persoane condamnate penal”.
”Neîncrederea că pedeapsa, şi în mod special executarea pedepselor şi-ar atingeţi scopul general de descurajare la săvârşirea unor fapte grave antisociale este generată prin felul în care este astăzi reglementate executarea pedepsei prin Legea 169 din 2017, prin modificările pe care le aduce această lege a recursului compensatoriu legislaţiei privitoare la executarea pedepselor”, se mai arată în expunerea de motive.
”Scopul acestei iniţiative legislative este de a elimina perturbările sociale provocate de Legea 169 din 2017 pe de o parte şi de a modifica Codul Penal pentru a spori încrederea populaţiei în funcţiea de prevenţie a pedepsei”, mai arată iniţiatorii legii.
Proiectul legislativ a trecut, marţi, de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, cu unanimitate de voturi, fiind acceptate amendamente din partea PNL şi USR.
”În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Propunerii legislative de abrogare a Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare şi de completare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, de modificare a Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice”, se arată în raportul Comisiei juridice.
Amendamentele admise vizează revenirea la situaţia din 2016 privind reducerea pedepsei care este considerată ca executată.
”a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă”, este varianta cuprinsă în legea suspusă aprobării.
”Este obligatoriu ca această lege aberantă a recursului compensatoriu să fie oprită definitiv, pentru că ea produce victime zilnic!”, a afirmat Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook.
Aceasta consideră că, dacă recursul compensatoriu ar fi fost abrogat din februarie, ”în jur de 10.000 de infractori ar fi fost şi acum în puşcării”.
”Dintre cei eliberaţi de când legea este în vigoare, peste 500 au recidivat cu fapte violente”, spune Turcan.
„Un total de 22.615 deţinuţi eliberaţi mai repede din închisoare, dintre care 2.472 condamnaţi pentru omor, 1.057 condamnaţi pentru viol şi 3.253 pentru tâlhărie. Este bilanţul negru al moştenirii lăsate de guvernul PSD şi de premierul demis, Viorica Vasilica Dăncilă, până la momentul căderii guvernului prin moţiune de cenzură”, afirma liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, vineri, într-o declaraţie de presă.
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, a cerut, luni, în şedinţa Biroului Permanent ca proiectul de lege ce vizează recursul compensatoriu să intre la votul final de miercuri şi a afirmat că PSD susţine ”abrogarea de urgenţă a recursului compensatoriu”.
Recursul compansatoriu – reducerea din totalul pedepsei a 6 zile pentru 30 de zile executate în condiţii de detenţie necorespunzătoare – a intrat în vigoare în 21 iulie 2019.