Un fost preşedinte a fost inculpat pentru deturnare de fonduri. Nu are voie să părăsească ţara

Fostul preşedinte armean Serj Sargsyan a fost inculpat miercuri pentru deturnare de fonduri, fiindu-i interzis să părăsească teritoriul Armeniei, a anunţat într-un comunicat serviciul special de investigaţii al acestei ţări, informează AFP.
Filip Stan
04 dec. 2019, 18:50
Un fost preşedinte a fost inculpat pentru deturnare de fonduri. Nu are voie să părăsească ţara

Preşedinte al acestei foste republici sovietice din 2008 până în 2018, înainte de a deveni pentru o scurtă perioadă prim-ministru, Sargsyan este acuzat că „a organizat o privatizare ilegală şi deturnare de către responsabili guvernamentali a 489 de milioane dram (peste 922.000 de euro)”, precizează comunicatul.

Serj Sargsyan, 65 de ani, „are interdicţia de a părăsi Armenia”, potrivit aceleiaşi surse.

În primăvara lui 2018, un val de manifestaţii populare l-au obligat pe Sargsyan să-şi dea demisia şi l-au adus la putere pe liderul opoziţiei, Nikol Pashinyan, devenit premier, potrivit Agerpres.

Protestatarii îi reproşau lui Serj Sargsyan absenţa luptei împotriva corupţiei şi sărăcia extremă a populaţiei acestei ţări, cu 3 milioane de locuitori şi o diasporă de aproximativ 10 milioane de oameni.

Citeşte şi Premieră în Israel: Preşedintele ţării, Reuven Rivlin, însărcinează Parlamentul să găsească un premier

Serj Sargsyan s-a aflat în prim-planul politicii armene încă de la declararea independenţei ţării, în 1991. Militar, a participat la conflictul armeano-azer, primul conflict interetnic din fostul spaţiu al Uniunii Sovietice. Serj Sargsyan a ocupat toate posturile importante, uneori chiar şi simultan: ministru de interne şi al securităţii naţionale, şef al Consiliului de Securitate, ministru al apărării, prim-ministru şi preşedinte începând cu 2008, informează Agerpres.

Pe plan internaţional, Serj Sargsyan s-a apropiat de Rusia, care dispune de o bază militară în Armenia, dar nu a rupt nici legăturile cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite.

Un alt fost responsabil armean, Robert Kociarian, predecesorul lui Sargsyan, este de asemenea urmărit penal. Kociarian este suspectat inclusiv că a fraudat alegerile din 2008 în favoarea lui Serj Sargsyan. La acea dată, zece persoane, printre care doi poliţişti, au fost ucise în timpul unor manifestaţii violente ce contestau rezultatele scrutinului, potrivit Agerpres.

Robert Kociarian respinge aceste acuzaţii, pe care le califică motivate politic.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Rețeta veche a sarmalelor românești. Secretele gospodinelor din Moldova
Capital.ro
S-a stins cea mai mare actriță a României. Toți românii au iubit-o și admirat-o. Râmâne veșnic în inimile tuturor
Playtech.ro
Cum pierzi moștenirea în România fără să-ți dai seama, din neatenție. Ce trebuie să faci, acceptarea tacită a succesiunii
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
A murit Julieta Szönyi, actrița care a cucerit România cu roluri memorabile. A jucat și cu Belmondo
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Românii rămân fără căldură de Paște! Anunțul făcut de Termoenergetica București
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Candidatul pe care îl va susține Călin Georgescu: Are cel mai bun profil de președinte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
SUA, gata să renunțe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia – Ucraina. Trump are și alte priorități, anunță Rubio
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai