Klaus Iohannis: Spaţiul cosmic va face parte din preocupările NATO pentru securitatea aliaţilor

Președintele Klaus Iohannis a susținut joi o declarație de presă, după participarea la summitul NATO de la Londra și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor pe teme de actualitate. Șeful statului a anunțat că NATO a început să ia în considerare spațiul cosmic ca teren care poate fi folosit de adversarii alianței.
Bogdan Păcurar
05 dec. 2019, 15:33
Klaus Iohannis: Spaţiul cosmic va face parte din preocupările NATO pentru securitatea aliaţilor

UPDATE Declarația integgrală a președibtelui Iohannis, transcrisă de Administrația Prezidențială:

Am participat ieri și alaltăieri, la Londra, la Summitul NATO și am văzut că, în media de la noi, aspectele de societate au fost bine reflectate. În această seară vreau să detaliez și câteva aspecte din discuțiile pe fond care s-au purtat acolo, la NATO.

În primul rând, NATO a ajuns la 70 de ani, lucru notabil și cred că este cu adevărat important să subliniem că această alianță, care este cea mai puternică alianță din toate timpurile, a rezistat foarte bine timp de 70 de ani. Și, pe bună dreptate, Premierul britanic Boris Johnson, la recepția dată seara, în Downing Street 10, în alocuțiune s-a întrebat retoric „oare ce face ca această alianță să fie așa de puternică” și răspunsul firesc a fost faptul că toate statele membre sunt democrații consolidate. Democrația și valorile democratice fac și Alianța NATO foarte puternică și, cum se spune, rezilientă.

Am avut discuții la întâlnirea propriu-zisă, la Summitul NATO, despre temele care s-au vehiculat, evident și în spațiul public, despre împărțirea corectă a obligațiilor, despre viitorul NATO și despre câteva probleme mai concrete. Și, foarte pe scurt, voi menționa aceste chestiuni, urmând ca, în măsura în care rămân lucruri neclare, să veniți cu întrebări.

În primul rând, așa-numitul burden sharing, deci împărțirea sarcinilor – toată lumea a înțeles între timp și a acceptat efectiv că este nevoie ca toată lumea să plătească mai mult pentru Apărare. Deci acea limită de 2% va fi atinsă de tot mai mulți aliați. Acest lucru a fost repede clarificat și nu a dus, contrar așteptărilor din spațiul public, la niciun fel de controverse. Deci, repet – niciun fel de controverse.

A doua chestiune, care, de asemenea, dăduse breaking news-uri și tot felul de speculații în spațiul public, au fost solicitările de a evalua strategia pe termen mediu și lung pentru NATO, o chestiune care, într-o formă destul de puternică, a fost solicitată la vremea respectivă, acum câteva săptămâni, și de Președintele Macron. Această chestiune a fost discutată și nici aici nu au apărut niciun fel de controverse. Dimpotrivă, cu toții am acceptat că NATO are nevoie de un proces de reflecție pentru a identifica o strategie foarte bună pentru viitorul NATO.

Trebuie să răspundem la întrebări de tipul: cine este inamicul nostru, unde sunt amenințările pentru NATO, cum trebuie să relaționeze NATO la noile puteri mondiale – de exemplu, cum se relaționează NATO cu China -, trebuie sau nu trebuie să schimbăm abordarea față de Rusia. Acest tip de întrebări au fost puse și vor duce, fără îndoială, la elaborarea unei strategii îmbunătățite.

În final, am decis, cu toții împreună, să solicităm Secretarului General NATO, domnul Stoltenberg, să elaboreze liniile directoare ale unui proces de reflecție, care în final va duce la o strategie, care va fi, la rândul ei, discutată.

Aceste chestiuni au fost foarte mult speculate și, în finalul întâlnirii de ieri, pot să spun că – unu – NATO a împlinit 70 de ani, doi – NATO este unită, trei – NATO este puternică și NATO are un viitor foarte bun.

Câteva chestiuni punctuale aș mai sublinia. Una poate surprinzătoare, poate nu, dar am decis împreună că și spațiul cosmic va face parte din preocupările NATO pentru securitatea aliaților. Este, evident, o nouă parte pentru NATO.

De asemenea, foarte important, au fost discutate chestiuni, și eu le-am readus în atenție, chestiuni legate de spațiul Mării Negre, dar și planuri de intervenție pentru Flancul Estic.

Toate acestea, evident, de mare interes pentru noi și consider, ca atare, că acest Summit NATO nu a fost doar o reușită pentru alianță, pentru NATO, ci acest Summit a fost și o reușită pentru noi, pentru România, și că noi ne-am atins obiectivele cu care am mers acolo.

______

Klaus Iohannis, declarații: 

Am participat la summitul NATO.

Vreau să detaliez câteva aspecte.

Alianța a rezistat foarte bine timp de 70 de ani. 

Pe bună dreptate, premierul britanic s-a întrebat retoric ce face ca această alianță să fie atât de puternică: toate statele membre sunt democrații consolidate.

Cu toții am acceptat că NATO are nevoie de un proces de reflecție: cine este inamicul nostru? Cum se poziționează NATO față de noile puteri mondiale?

Aceste întrebări vor duce la elaborarea unei stragii îmbunătățite.

În finalul întâlnirii, pot să spun că NATO este unită, puternică și are un viitor foarte bun.

Și spațiul cosmic va face parte din preocuparea aliaților pentru securitate. Este o chestiune nouă.

_______

Ați discutat cu V Dăncilă și ați convins-o să candideze la prezidențiale?

PSD a convins-o pe doamna Dăncilă să candideze şi ar trebui să întrebaţi acolo de ce au convins-o să candideze, pentru că rezultatul este bine cunoscut

Mutarea ambasadei de la Tel Aviv?

Ambasada nu va fi mutată. Rămân la această opțiune. Este o decizie pe care am luat-o în UE să nu  mutăm separat reprezentanța, ci să o mutăm toți împreună.

Trebuie clarificat statutul Ierusalimului de către Israel și Palestina.

Ce însemană dimensiunea plitică a NATO?

Abordarea politică e necesară, pt că NATO nu mai e doar o alinață militară, ci se bazează pe valori. Asta impune mai mult decât o abordare militară, impune și una politică.

Cioloș v-a cerut un nou pact național pt Educație.

Este important să discutăm despre educație. În lumina studiului PISA, vedem că românia a regresat.

Am spus că educația dinm Ro are nevoie de o reformare profucndă, de aceea am lansat proiectul România Educată, care este încă în faza de dezbatere.

Când vom avea concluziile, voi prezenta partidelor conceptul despre educația din Ro.

Atunci vom avea nevoie de un larg sprijin politic pentru implementarea proiectului.

O condamnare paușală nu ajută pe nimeni, nici soluții punctiforme nu ajută sistemul.

Răspunderea guvernului pe legile justiției?

Soluția este bună pt un guvern minoritar sau unde e o chestiune urgentă.

Este o discuție care se poartă la guvern, pe chestiunea pensionării anticipate.

Desființarea secției specile ar fi de dorit să se rezolve prin parlament.

Luați în calcul consultarea partidelor pe tema anticipatelor?

Nu voi face consultări oficiale, ci voi avea discuții informale cu lideri politici.

Cum garantați că numirile în fruntea parchetelor (PG, DNA, DIICOT) nu vor fi rezultatul unui troc politic? 

Vă garantez eu că numirile șefilor parchetelor nu vor fi rezultatul unui troc politic, pentru că vor ajunge la mine.

Despre spațiul cosmic?

Vom evalua cu partenerii cum poate fi folosit spațiul cosmic de adversari noștri și cum putem contracara.

Despre defrișări

E ceva de speriat. Jumătate din masa lemnoasă se taie ilegal.

O cantitate de lemn se taie legal și aceeași cantitate se taie și ilegal.

Ministerul mediului trebuie să vină cu măsuri ferme.

Asumările repetate a răspunderii guv nu arată un semn de slăbiciune?

Legiferarea delegată e o abordare care clarifică repede și bine o chestiune de actualitate.

Sunt în continuare adeptul alegerilor anticipate.

Despre alegeri locale în două tururi

Este decizia guvernului dacă vor dori să aplice o legislație schimbată, dacă vor da OUG.

Opțiunea mea este clar pt alegerea primarilor în două tururi și alegerea președinților de CJ din rândul consilierilor județeni.

Orice opțiune este posibilă: prin lege, prin OUG, prin asumarea răspunderii.

Despre legea pensiilor

Am discutat cu premierul și ministrul Munici.

Mi-au explicat că sunt f multe necorelări și neclarități în lege, care trebuie îndreptate.

Despre PSD-iști mutați la PNL?

Tot traseism se numește. Întrebați la cei care au făcut mutarea și cei care au acceptat-o.

Stadioanele pt Euro 2020?

PSD și-a bătut din nou joc de România. Au realizat doar parțial ce au promis.

Se pare că vom fi cât de cât pregătiți, dar departe de ce am promis la momentul negocierilor.

Despre tăieri de salarii?

Exclus. Nu va exista asșa ceva.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Ce să pui peste șorici dacă vrei să iasă fraged. Ingredientul secret pe care puține gospodine îl folosesc
Capital.ro
Toată țara e în doliu. Iubita vedetă TV ne-a părăsit mult prea devreme: Nu meritai această soartă crudă
Playtech.ro
Cozonac cu 10 gălbenușuri. Nu se frământă mult și tot iese pufos, nu poți să dai greș cu această rețetă
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
„Întinde-te! Stai jos!”. Momentul în care medicul din Arabia Saudită a fost arestat în atacul terorist de la târgul de Crăciun din Germania
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Schimbări la factura de curent. Anunțul de ultima oră de la Hidroelectrica
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Sfârșitul lui Călin Georgescu. Oamenii lui au aflat adevărul abia acum: A ajuns să...
StirileBZI
Ce fructe se pun pe masa de Revelion 2024: Strugurii nu sunt de ajuns pentru a avea noroc!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
substantial.ro
Proiectil lansat din Yemen lovește în Israel: Treizeci de răniți
MediaFlux
SANCȚIUNI pentru cei care stau la bloc. Obiceiul BANAL care îți atrage o AMENDĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine erau dacii și cum marcau începutul unui nou ciclu de viață? De unde a apărut ”dacopatia” ?