VOUCHERE DE VACANȚĂ 2020. Noul șef al Turismului din România, numit la sfârșitul lunii noiembrie, a declarat sâmbătă, că, până la sfârșitul acestui an, românii vor avea un răspuns cu privire la situația voucherelor de vacanță.
Răzvan Pîrjol susține că situația voucherelor de vacanță se va finaliza până la sfârșitul anului și îi roagă pe cetățeni să îi dea timp, să se instaleze. Pe de altă parte acestuia susține că uneori lucrurile nu se întâmplă exact când ne dorim, ci necesită mai mult timp.
„În privința continuării programului cu voucherele de vacanță veți avea foarte curând un răspuns. Lăsați-mă, vă rog frumos să mă instalez. Cu siguranță aceste răspunsuri vor veni înaintea sfârșitului de an. Haideți să dăm timp timpului și să acceptăm că lucrurile uneori necesită mai mult timp decât ne-am dori să se întâmple”, a răspuns Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Turismului.
Corina Martin, contactată de DCNews, a declarat: ”Noi, industria, sigur că avem o poziție foarte fermă, foarte clară, a menținerii voucherelor de vacanță și, din ceea ce considerăm noi, nu-și va putea permite Guvernul anularea acestei măsuri. Vom purta discuții pentru a perfecta sistemul actual, pentru că întotdeauna pot fi aduse și îmbunătățiri, noi avem câteva puncte de vedere în acest sens, pe care, tehnic, le vom discuta cu colegul nostru, cu Răzvan Pîrjol. Printre îmbunătățirile avute în vedere, Corina Martin s-a referit la acea diferențiere a valorii voucherelor de vacantă în funcție de sezon și extrasezon.
Reamintim că ministrul Finanțelor, Florin Cîțu a declarat anterior ocupării funcției din guvern că bugetarii au salarii prea mari comparativ cu cei din mediul privat și că aceștia trebuie să fie de acord să muncească fără vouchere, tichete de vacanță, sporuri și pensii speciale. De aici a rezultat și situația problematică a voucherelor de vacanță.
În urmă cu ceva timp, ministrul Finanțelor susținea că toate drepturile bugetarilor vor fi tăiate și că aceștia nu vor mai primi vouchere, tichete de vacanță și alte sporuri.
VOUCHERE DE VACANȚĂ 2020. Corina Martin a întărit faptul că Guvernul ”nu-și va putea permite să sisteze voucherele de vacanță, adică va continua acordarea de vouchere de vacanță, pentru că s-au dovedit a fi o măsură extrem de benefică pentru industria turismului românesc. Impactul s-a văzut, a fost cuantificat, de exemplu s-au autorizat în plus 50% din numărul de unități de cazare, numărul înnoptărilor în România și nu în alte destinații, impactul este unul covârșitor și cred că industria este pregătită să aibă o reacție dacă ar exista eventuale măsuri care să oprească voucherele de vacanță. Nu cred că va fi cazul, pentru că nu cred că Guvernul are nevoie acum de o reacție împotrivă din partea industriei”.
VOUCHERE DE VACANTA 2020. Modul de acordare a voucherelor de vacanță și valoarea acestora se schimba radical, potrivit unui poriect de lege al PSD, dacxă acesta va deveni act normativ. Vor fi introduse voucherele de vacanță ce pot fi utilizate exclusiv în perioadele aprilie-mai și octombrie-noiembrie, având o valoare mai mare decât cea a voucherelor acordate pentru sezon. Angajaţii pot opta pentru o singură variantă de vouchere, iar firmele care vor accepta vouchere extra-sezon în alte perioade decât cele prevăzute legal, vor fi sancţionate cu amenzi de peste 50.000 de lei şi interzicerea pentru doi ani a acceptării acestor vouchere.Angajații vor putea opta doar pentru o singură categorie de vouchere. Firmele care vor primi vouchere extrasezon în alte perioade decât cele prevăzute legal vor fi sancțioante cu amenzi de peste 50.000 de lei și riscă să nu mai poată primi astfel de tichete pe o perioadă de doi ani.
Un angajat poate primi în fiecare an, în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2025, vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei sau vouchere care pot fi utilizate în extrasezon în valoare de 2.080 de lei. Aceștia trebuie să își exprime opțiunea cu privire la varianta de tichete pe care o doresc până la data de 1 noiembrie a fiecărui an.
Noile vouchere nu vor putea fi folosite pentru achiziționarea online a pachetelor de servicii turistice. Excepție vor face cazurile în care unitatea afiliată implementează procese și proceduri operaționale pentru identificarea acestora în momentul efectuării plății.
Primul ministru Ludovic Orban a anunţat, recent, că Guvernul nu va renunţa la acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public. „Decizia Guvernului este aceea de a menţine voucherele de vacanţă”, a afirmat şeful Guvernului.
Premierul Ludovic Orban cataloghează drept „fake news” ideea conform căreia Guvernul ar urma să renunţe la acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public.
„Eu am spus, îmi doresc ca şi companiile să poată să ofere aceste vouchere de vacanţă angajaţilor din mediul privat. Asta este poziţia oficială a partidului. Sigur că, de-a lungul timpului, în activitatea politică, mai apar declaraţii, dar decizia noastră, care este practic decizia Guvernului, este aceea de a menţine voucherele de vacanţă”, a afirmat Ludovic Orban, la preluarea mandatului de ministru al Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri de către Virgil-Daniel Popescu.
Primul ministru a adăugat că voucherele au ajutat la dezvoltarea turismului, dar că Guvernul este interesat şi de capacitatea de a atrage un număr cât mai mare de turişti străini în România prin dezvoltarea infrastructurii şi printr-o „promovare adecvată a destinaţiilor turistice, care, din păcate, până acum nu s-a făcut”.
PROIECTUL DE LEGE AICI
Voucherele de vacanță vor fi emise doar pe suport electronic.
Voucherele de vacanță pentru extrasezon nu pot fi utilizate pentru achiziția online a pachetelor de servicii turistice, cu excepția situației în care unitatea afiliată implementează procese și proceduri operaționale pentru identificarea acestora în momentul efectuării plății. În aceste cazuri, unitatea afiliată trebuie să înştiinţeze unitatea emitentă să configureze caracteristicile suportului electronic în sensul efectuării de plăţi online.
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 7 puncte-amendă acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanţă de la alte persoane decât titularul voucherului de vacanţă.
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 14 puncte-amendă următoarele:
a) fapta unităţii afiliate de a da rest în bani la voucherul de vacanţă;
b) comercializarea voucherelor de vacanţă de către angajaţi, angajatori, unităţile afiliate şi structurile de primire turistice;
c) diminuarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă utilizate de angajaţi;
d) emiterea de vouchere de vacanţă de către alte entităţi decât cele prevăzute în lege-
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 14 puncte-amendă şi retragerea licenţei de turism agenţiei de turism, în calitate de unitate afiliată, fapta agenţiei de turism de a emite pachete de servicii turistice pentru achiziţionare cu vouchere de vacanţă la un preţ mai mare faţă de preţul pachetului similar de servicii achiziţionat prin alte mijloace de plată.
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu 25 puncte – amendă şi interzicerea pentru doi ani a dreptului de a accepta vouchere de vacanță ca modalitate de plată, fapta unității afiliate de a accepta vouchere de vacanță pentru utilizare în extrasezon pentru achiziționarea de pachete de servicii turistice prestate în altă perioadă decât aprilie – mai și octombrie – noiembrie.
Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit, în condiţiile legii.