„Printre măsurile pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului se află şi legea plafoanelor. Un act normativ necesar pentru ca Executivul să poată veni apoi cu proiectul de buget. Legea este importantă pentru că ea dă măsura felului în care România va fi guvernată anul viitor. Îi cer, de aceea, premierului Orban să vină cu o lege a plafoanelor care să fie responsabilă din punct de vedere fiscal. E esenţial să menţinem deficitul bugetar în limita maximă de 3% atât pentru anul 2020, cât şi pentru anii care vin. De aceea, avem nevoie de o proiecţie a veniturilor corect realizată. Spun asta pentru că, din păcate, în ultimii ani, PSD ne-a obişnuit cu umflarea cifrelor”, a scris Barna, luni, pe Facebook.
El susţine că, în acest sens, trebuie acordată „o atenţie deosebită” Legii pensiilor.
„O atenţie deosebită trebuie acordată art. 86 alin. (8) din Legea pensiilor care prevede că majorările de pensii – pe care cu toţii le dorim – se prevăd în această lege a plafoanelor indicatorilor, în funcţie de spaţiul fiscal-bugetar. Ecuaţia este simplă: suntem responsabili sau nu?”, a adăugat liderul USR.
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că PNL a decis, în şedinţa Biroului Executiv, ca marţi să sesizeze Parlamentul cu privire la angajarea răspunderii Guvernului pe trei proiecte de lege – legile Justiţiei, abrogarea Ordonanţei de urgenţă 51/2019 şi legea plafoanelor bugetare.