Alegeri parlamentare decembrie 2020. „Candidatura celor cărora bucureştenii le-au dat un cartonaş roşu – mă refer aici la Gabriela Firea PSD – pe listele PSD la Capitală este o sfidare, vă spun direct, la adresa bucureştenilor. Când cineva îţi spune pleacă acasă, nu te duci pe următoarea listă şi speri să obţii un loc acolo„, a declarat preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, joi, la sediul de campanie al PNL pentru alegerile parlamentare 2020.
Citeşte şi: SONDAJ CURS: PNL pierde teren în faţa PSD, alianţa USR-PLUS este în creştere
Violeta Alexandru a mai spus că PNL se va lupta pentru a „scoate PSD şi toţi aceşti oameni care se agaţă de funcţii din prima linie a politicii din Bucureşti”.
Alegeri parlamentare decembrie 2020. „Bucureştiul este de dreapta, este al celor care muncesc, este un oraş al oamenilor corecţi, este un oraş al celor care au dreptul la servicii de calitate. Nicuşor Dan este omul care va face ca acest lucru să se întâmple. Mai avem de parcurs o etapă, anume alegerile din 6 decembrie, şi o vom face cu încrederea fiecărui bucureştean pentru a dezvolta oraşul nostru”, a completat Violeta Alexandru.
Citeşte şi: Nicuşor Dan, alături de PNL la lansarea sediului de campanie pentru parlamentare
PNL şi-a prezentat, joi, noul sediu de campanie pentru alegerile parlametnare din 6 decembrie 2020. Liberalii vor folosi în campania electorală fostul sediu de campanie utilizat de Nicuşor Dan la alegerile locale, cel situat în Magazinul Bucuresti din Centrul Vechi.
Nicuşor Dan a declarat că este „un sediu cu noroc, un sediu în care a colaborat foarte bine cu echipa PNL”.
În mod simbolic, Nicușor Dan i-a înmânat lui Orban cheile sediului de campanie.