Nume conspirative în dosarul spăgii de la PSD Arad. Cine sunt „Păsăroi” şi „Porculeţ”

Dosarul şpăgilor din vămi care ajungeau la PSD Arad scoate la iveală şi detalii amuzante, mai precis poreclele unor social-democraţi de la centru despre care discutau persoanele interceptate în dosar, respectiv şefii de la PSD Arad.
Romania TV
11 dec. 2019, 10:56
Nume conspirative în dosarul spăgii de la PSD Arad. Cine sunt

Interceptările telefonice şi cele ambientale din dosarul şpăgilor din vămi ajunse la PSD Arad au devoalat felul în care cei doi lideri PSD sunt porecliţi de colegii de partid. 

Porculeţ, se întâmplă rar să te sun de două ori într-o zi. Io te sun o dată pe lună, da’ …

Potrivit interceptărilor din dosar, Cristian Horgea şi Cristian Ispravnic, lideri ai PSD Arad, au discutat despre modalitatea de a-l păstra pe Mircea Lucaciu pe postul de şef al Departamentului Venituri, afirmând amândoi că, în urma discuţiilor purtate în mod separat cu Dorel Căprar, acesta a decis ca în continuare să se exercite influenţa politică prin intermediul vicepremierului Mihai Fifor, vicepreşedinte al PSD Arad, care urma a fi contactat prin intermediul directorului său de cabinet, Emilian Pintea, scrie stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Dosarul spăgilor de la PSD Arad ia amploare. Firul anchetei ajunge la Dragnea şi Dăncilă. Stenograme din dosarul şpăgilor din vămi

„În aceeaşi zi, Horgea Cristian l-a apelat pe Pintea Emilian, stabilind ca acesta din urmă să se întâlnească cu Ispravnic Cristian pentru a-i acorda sprijinul, fară însă a se enunţa ce fel de problemă.

Tot în ziua de 21.08.2019, Ispravnic Cristian l-a apelat pe Emilian Pintea, directorul de cabinet al cancelariei vicepremierului Fifor Mihai: „Porculeţ, se întâmplă rar să te sun de două ori într-o zi. Io te sun o dată pe lună, da’ …”

Emilian Pintea a arătat atunci că a fost contactat telefonic şi de Căprar Dorel şi Horgea Cristian pentru a-i comunica faptul că urmează a fi contactat de Ispravnic Cristian: ,Da. Şi m-o sunat şi antemergători … M-o sunat şi Doru şi Horgea. Să-mi zică că mă suni tu. Deci, nu mai spun asta, aşa … ă, fară …””, se arată în dosar.

„…Tu te vezi mâine cu…Păsăroi”

În continuarea aceleiaşi secevenţe de discuţie Cristian Ispravnic „a afirmat atunci că i-a solicitat Căprar Dorel să-i transmită ceva lui Cuc Răzvan, pronunţând numele acestuia în mod conspirativ”.

Mi-o zis Doru ca să-ţi zic … că tu te vezi mâine cu … Păsăroi. No. Io, hai să-ţi spun. Nu vrei să te sun de dimineaţă să-ţi spun aşa clar? Şi tu să … bagi la …„, este afirmaţia lui Ispravnic.

În acel moment, discuţia pe reţeaua de telefonie a fost întreruptă de Emilian Pintea, care i-a cerut să continue conversaţia pe reţeaua de socializare WhatsApp, ferindu-se astfel de posibilitatea de a fi interceptată convorbirea: „Te sun pe WhatsApp, da?”, context în care Cristian Ispravnic a fost de acord să continue discuţia pe aplicaţia mobilă.

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Doliu în fotbal. Un celebru jucător s-a stins mult prea devreme. Vestea, un șoc pentru toți cei care îl cunoșteau
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vară timpurie, cu temperaturi care testează limitele umane: Valuri de caniculă
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți