Alegeri în Regatul Unit. Lupta se anunţă a fi foarte strânsă

Competiţia electorală din Regatul Unit nu ar putea fi mai strânsă, a estimat miercuri premierul britanic Boris Johnson, cu o zi înaintea alegerilor parlamentare anticipate din ţara sa, transmite Reuters.
Iulian Tudor
11 dec. 2019, 12:58
Alegeri în Regatul Unit. Lupta se anunţă a fi foarte strânsă

‘Competiţia ar putea fi mai critică, nu ar putea fi mai strânsă. Le spun tuturor că există un risc real ca mâine să avem un alt parlament fără o majoritate absolută (aşa-numit ‘hung parliament’), ceea ce înseamnă mai multă ezitare, mai multe amânări, mai multe tergiversări, mai multă paralizie pentru această ţară”, a declarat Johnson pentru postul de televiziune Sky News.

Cel mai recent sondaj de opinie realizat de YouGov pentru postul Sky News indică faptul că Partidul Conservator, al premierului Johnson, ar urma să obţină 339 de mandate parlamentare, cu 21 mai multe faţă de alegerile din 2017, potrivit Agerpres.

Opoziţia laburistă este creditată cu 231 de mandate – în scădere cu 31 faţă de anul 2017, Partidul Naţional Scoţian cu 41 (în creştere cu şase), Partidul Liberal-Democrat cu 15 locuri (mai multe cu trei comparativ cu 2017), partidul galez Plaid Cymru cu patru mandate şi Verzii cu un mandat.

Sondajul YouGov a fost realizat în ultimele şapte zile, pe un eşantion reprezentativ de 105.612 cetăţeni britanici cu drept de vot.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte