UPDATE: Răzvan Cuc a făcut declarații la ieșirea de la audierile de la DNA Timișoara, din dosarul DRDP. „Nu am nicio treabă cu subiectul menţionat, referitor la informaţiile care au apărut în presă. Nişte oameni, probabil, s-au folosit de numele meu şi de funcţia pe care o aveam în acel moment. Am venit, am dat declaraţii. Dacă este nevoie, voi reveni şi cam atât”, a declarat Răzvan Cuc. Cât despre luptele politice din PSD, vehiculate, pentru numirea pe funcţii a unor directori DRDP Timişoara, acesta a spus: „Nu, haideţi să nu extrapolăm. Pe mine, în timpul mandatului, m-a interesat să conduc ministerul, să merg pe şantiere şi să îmi fac treaba. Numirile s-au făcut legal. Din câte ştiu eu, în cadrul companiilor, s-au făcut numiri conform OUG 109. Restul au avut autonomie – directorii din cadrul regionalilor – să îşi facă angajările şi propria echipă ca să livreze rezultatele care trebuiau făcute. Am constatat că au fost mai multe persoane, care probabil aşa au simţit la acel moment să se laude cu faptul că m-ar cunoaşte sau au vorbit cu mine”, a mai spus Cuc, adăugând că „eu cu domnul Căprar am avut şi am o relaţie de colegialitate în Camera Deputaţilor. Nici el nu mi-a cerut nimic în afara sferei legale”, a spus fostul ministru al Transporturilor.
UPDATE: Fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc a ajuns la DNA Timişoara. Răzvan Cuc este audiat de procurori în dosarul spăgilor încasate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara care ar fi ajuns la PSD Arad.
La intrarea în sediul DNA Timişoara, Răzvan Cuc a declarat: „Nu ştiu, acum vedem, după ce intru. Ce a fost promovat în presa, aia ştiu şi eu. Acum o să urc, o să văd despre ce e vorba”.
Viorica Dăncilă a vorbit pentru prima dată despre scandalul şpăgilor din vămile din Banat care ajungeau la PSD Arad. Întrebată dacă a avut cunoştinţă de cazurile de mită de la PSD Arad, fostul premier a declarat că este „exclus” şi că ancheta va dovedi că nu a fost implicată. „Nu am nicio implicare în acest dosar„, a spus Viorica Dăncilă.
UPDATE: Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă ar putea fi audiaţi în dosarul şpăgilor de la Arad.
UPDATE: Mihai Fifor a făcut declarații la ieșirea de la DNA Timișoara, unde a fost audit în dosarul șpăgilor de la Arad, în calitate de martor. „Am încercat întotdeauna, de-a lungul carierei mele, să respect legea şi să o aplic şi rămân în continuare extrem de ferm în a susţine aceste lucruri. Vreau să spun cu fermitate că sprijin activitatea instituţiilor abilitate să facă lumină în acest caz pentru că eu cred că este important ca lucrurile să fie analizate şi lămurite cum prevede legea. Sunt în continuare ferm decis să sprijin activitatea instotutiilor pentru că eu cred că este important să se finalizeze şi să se ducă la bun sfârşit acest caz”, a declarat Mihai Fifor.
UPDATE: Fostul ministru de Interne Mihai Fifor a ajuns vineri dimineața la DNA Timișoara, acesta anunțând că a fost citat în calitate de martor în dosarul mitei de la PSD Arad. „Sunt invitat în calitate de martor. Ne dați voie? O să facem declarații la ieșire”, a spus Mihai Fifor, la intrarea în sediul DNA Timișoara
UPDATE: Luminiţa Jivan, preşedintele PSD Caraş- Severin, a ajuns vineri dimineață la sediul DNA Timişoara, pentru a fi audiată în dosarul mitei de la PSD Arad. Aceasta a declarat că nu are nicio legătură cu presupusele șpăgi primite. „Am fost citată telefonic în cursul zilei de alatăieri și o să merg acuma să văd exact despre ce este vorba. La ieșire, vă dau o declarație, după ce lămurim lucrurile. Nu mi-au spus despre ce este vorba. Nu am nicio legătură cu ce a fost, dar vedem exact acuma. Voi răspunde întrebărilor și vom vedea”, a declarat Luminiţa Jivan, la intrarea în sediul DNA Timișoara.
La ieșire, Jivan le-a spus jurnaliștilor că a fost citată pentru a i se aduce la cunoștință că numele ei apare de două ori în dosar, pe niște interceptări privind două numiri în funcție. Jivan susține că nu are nicio implicare în dosar.
Şefa filialei PSD Caraş- Severin, deputatul Luminiţa Jivan, a sosit, vineri dimineaţă, la sediul DNA Timişoara, pentru a fi audiată de procurori în cazul şpăgilor adunate la DRDP Timişoara şi al banilor care ajungeau la PSD Arad. Sunt aşteptaţi să fie audiaţi şi fostul ministru Răzvan Cuc, dar şi fostul secretar general al PSD, Mihai Fifor.
Numele celor doi au apărut în referatul procurorilor anticorupție în contextul în care mai mulți din cei implicați făceau adeseori referire la cei doi demnitari.
Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a fost preluat, luni, de procurorii DNA chiar din sediul partidului și dus la audieri la Timişoara.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au confirmat, luni, efectuarea a cinci percheziţii, în judeţele Timiş şi Arad, la sediile unor instituţii publice şi la un partid politic, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.
Nume conspirative în dosarul spăgii de la PSD Arad. Cine sunt „Păsăroi” şi „Porculeţ”
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2016 – 2019.
Parlamentarii PSD Dorel Căprar, Florin Tripa și Ioan Chisăliță sunt cercetați de DNA pentru mai multe fapte de corupție, între care luare de mită și abuz în serviciu.
În același dosar, sunt cercetate alte zece persoane, dintre acestea opt fiind reținute. Este vorba despre șpăgi date la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, însă ancheta a relevat și controlul politic asupra instituțiilor județene, șefii numiți în acestea având obligația de a plăti o taxă lunară la partid, raportată la importanța funcției, dar și să achite alte cheltuieli, cum ar fi cele pentru primirea unei delegații din Japonia. În plus, un inspector școlar ar fi fost demis pentru criticile aduse partidului.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 decembrie 2019, a inculpaţilor:
– Ispravnic Cristian Ilie, director general regional al Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut 9 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; 5 infracţiuni de luare de mită, 5 infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată.
– Horgea Cristian, şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut 5 infracţiuni de luare de mită din care una în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (8 infracţiuni), complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 infracţiuni), complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
– Miuţescu Elisabeta, angajată în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II, în sarcina căreia s-au reţinut 3 infracţiuni de trafic de influenţă din care una în formă continuată, complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la luare de mită.
– Dima Cristian, angajat în cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II, în sarcina căruia s-au reţinut 2 infracţiuni de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 2 infracţiuni complicitate la luare de mită.
– Lucaciu Mircea Andrei, şef la Departamentul Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut 8 infracţiuni complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, luare de mită, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
– Pascu Patriciu-Mirel, şef la Departamentului Juridic din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut: folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
– Băeţan Vasile-Alin, inginer în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
– Stoenescu Anca-Patricia, la data faptei şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, în sarcina căreia s-a reţinut s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit DNA, în cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de următoarele persoane:
– Căprar Dorel Gheorghe, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: 12 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 2 infracţiuni de complicitate la luare de mită, 3 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 3 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
– Tripa Florin, deputat în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: 2 infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, 2 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
– Chisăliţă Ioan Narcis, senator în Parlamentul României şi secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
– Munteanu Bogdan, la data faptelor şef al Biroului Încasări Venituri din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timişoara, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată.
– Zamiska Ioan – Iaromir, controlor trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac 1, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de: complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, dare de mită.
– Ţinte Raul şi Lazarov Nicoleta, controlori trafic în cadrul Agenţiei de Control şi Încasare Moraviţa în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
Cercetările s-au desfăşurat pe două paliere. Primul vizează ”protecţia” oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar).
”În cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi „protecţie”, în perioada 2016 – noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro”, a transmis DNA.
Al doilea palier a vizat modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid şi cu remiterea unor sume de bani.
”Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian şi suspectul Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină suspectului Căprar Dorel Gheorghe”, a transmis DNA.
Potrivit procurorilor, existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică să nu li se mai pretindă şi remiterea unor sume de bani.
”Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l priveşte pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, a mai precizat DNA.
”De asemenea, cercetările au mai stabilit că şefii din cadrul D.R.D.P Timişoara sau în alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută”, au transmis procurorii.
Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia.
Într-un context asemănător, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu-Mirel şi suspecţii Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis şi-ar fi folosit influenţa pentru numirea, cu încălcarea legii, în posturi de conducere (menţionate mai sus) a inculpaţilor Lucaciu Mircea şi Pascu Mirel şi pentru angajarea inculpatului Băeţan Alin.
”De menţionat, este faptul că inculpata Stoenescu Anca Patricia, în calitatea sa de inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, ar fi dispus, din considerente politice şi cu încălcarea Legii educaţiei naţionale, eliberarea din funcţie a unui inspector şcolar pentru criticile aduse partidului”, a mai transmis DNA.
La comiterea infracţiunilor ar fi participat şi alte persoane, au mai transmis procurorii.
Marţi, cei opt inculpaţi – Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu Mirel, Lucaciu Mircea Andrei, Dima Cristian, Stoenescu Anca Patricia, Miuţescu Elisabeta, Băeţan Vasile Alin sunt prezentaţi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Celor 15 persoane – inculpaţi şi suspecţi – li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 şi 309 Cod de procedură penală.