Pandemie coronavirus. Haos în lume, Grecia închide şcoli, SUA le deschide, Italia anunţă al treilea val, iar vaccinul nu are efecte în Rusia

Pandemie coronavirus - Mai mult de 1,3 milioane de decese în lume. În Statele Unite, cea mai îngrijorătoare situaţie. Grecia a anunţat închiderea şcolilor. Napoli, "zonă roşie", record în Rusia, restricţii în Franţa.
Romania TV
14 nov. 2020, 14:00
Pandemie coronavirus. Haos în lume, Grecia închide şcoli, SUA le deschide, Italia anunţă al treilea val, iar vaccinul nu are efecte în Rusia
Pandemie coronavirus. EFE

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 391 de decese asociate bolii COVID-19, astfel încât bilanţul total al deceselor în această ţară a urcat la 32.834. Din totalul cazurilor detectate în ultimele 24 de ore, 5.730 (circa 25,2 %) sunt asimptomatice, potrivit surselor oficiale. Potrivit cabinetului de criză pentru gestionarea crizei sanitare, în ultima zi au fost externaţi 18.626 de pacienţi.

Bilanţ coronavirus 14 noiembrie. Situaţia se complică, multe oraşe din România s-ar putea carantina

Moscova rămâne în continuare principalul focar al ţării, cu 6.427 noi cazuri şi 69 de decese raportate în ultimele 24 de ore. Anterior, autorităţile capitalei anunţaseră o serie de noi restricţii sanitare care vor rămâne în vigoare până cel puţin pe 15 ianuarie. Totuşi, deocamdată, Moscova elimină posibilitatea de a impune un lockdown rezidenţilor asemeni celui decretat în primăvară, în aşteptarea evoluţiei situaţiei.

Rusia, cu 1.903.253 de cazuri, este a cincea ţară cu cele mai multe contagieri din lume, după SUA, India, Brazilia şi Franţa.

Pandemie coronavirus: Unul din 60 de italieni s-a infectat cu SARS-CoV-2. Un virusolug din Italia anunţă când va fi al treilea val de coronavirus

Pandemie coronavirus. Unul din 60 de italieni a contractat Covid-19, un procent care înseamnă că există până acum 1.066.401 de locuitori infectaţi în Italia. O cifră „enormă”, a declarat comisarul pentru situaţii de urgenţe numit de guvernul de la Roma, Domenico Arcuri, în timp ce Executivul studiază posibilele închideri la nivel regional, notează agenţia spaniolă EFE.

Italia a înregistrat 636 de decese cauzate de coronavirus în ultimele 24 de ore,  cel mai negru bilanţ înregistrat din aprilie şi 37.978 de cazuri noi.

În ciuda acestor date, Arcuri a spus că se pare că această „curba de contagiune pare să înceapă să se aplatizeze”, dar că va fi nevoie de răbdare.

„Continuăm să creştem, dar de şapte ori mai puţin decât acum 20 de zile şi de 10 ori mai puţin decât acum o lună,” a explicat el.

În ceea ce priveşte măsurile restrictive, Arcuri a subliniat că „virusul a ajuns în toată Italia. Însă Italia nu este toată la fel. De aceea avem nevoie de diferenţieri, de măsuri neuniforme, precum cele care au fost introduse”.

Comisarul a anunţat că primii italieni ar putea fi vaccinaţi la sfârşitul lunii ianuarie.

„Vom începe cu prima fază vaccinând 1,7 milioane de cetăţeni. Stabilim categoriile la care să administrăm primele doze. Oamenii care lucrează în spitale vor fi printre primii care vor primi vaccinuri şi apoi persoanele în vârstă care sunt mai fragile,” a subliniat Domenico Arcuri.

Un virusolog de la Universitatea din Milano, Fabrizio Pregliasco, a avertizat într-un interviu publicat vineri de ziarul „Il Giornale” că odată cu sosirea Crăciunului există „riscul ca politicienii să fie tentaţi să minimalizeze situaţia, aşa cum s-a întâmplat vara, pentru a reactiva economia” şi a avertizat că„ acest lucru nu ar trebui să se întâmple”.

Este necesar ca ţara să se pregătească „pentru al treilea val de Covid-19 care va sosi în februarie,” a avertizat Pregliasco.

Pandemie coronavirus: New York se pregăteşte sâmbătă să redeschidă şcolile

În contextul exploziei de cazuri de coronavirus în Statele Unite, New York se pregăteşte sâmbătă să redeschidă şcolile, în momentul în care Europa izolată cunoaşte o îmbunătăţire uşoară pe fondul epidemiei care a cauzat mai mult de 1,3 milioane de decese în lume, potrivit AFP.
În Europa, restricţiile se multiplică, precum în Grecia care a anunţat sâmbătă închiderea şcolilor primare şi creşelor, sau în Portugalia unde izolarea a intrat în vigoare sâmbătă. În Ucraina, afacerile neesenţiale se închid sâmbătă pentru trei weekend-uri.

În lume, numărul de contaminări creşte pe toate continentele, cu excepţia Oceaniei. În Liban, o izolare „totală” a ţării a intrat în vigoare sâmbătă pentru a lupta contra creşterii cazurilor de Covid-19 care au afectat spitalele deja saturate.
În Statele Unite, situaţia este cea mai îngrijorătoare: aproape un deces din cinci a fost înregistrat în ţară, cea mai îndoliată din lume, cu          244.345 de morţi la 10.739.614 de cazuri.

New York a fost oraşul cel mai afectat în primul val al pandemiei. Însă rata de pozitivare a testelor – mult timp aproape de 1% – creşte zilnic şi a depăşit vineri pentru prima dată 3%.

Primarul Bill de Blasio, care a redeschis şcolile publice la sfârşitul lui septembrie, le-a transmis părinţilor să „se pregătească” de închiderea şcolilor luni.

Guvernatorul New Yorkului, Andrew Cuomo, a anunţat deja închiderea la ora 22.00 a barurilor şi restaurantelor.  O măsură intrată în vigoare vineri şi acceptată în „oraşul care nu doarme niciodată”, unde izolarea a fost impusă progresiv.

În total, 1.303.783 de decese, la 53.380.442 de cazuri de Covid-19 au fost înregistrate oficial în toată lumea, potrivit unui bilanţ al AFP, sâmbătă, ora 9.30 GMT.

Cu 284.000 de noi cazuri zilnice, Europa este regiunea care înregistrează cea mai gravă progresie, chiar dacă noile infectări par să se stabilizeze (+1%).

În ciuda semnelor de încetinire în Germania, cancelarul Angela Merkel a estimat că epidemia „ne va ocupa toată iarna”.                

Franţa, unul dintre epicentrele celui de-al doilea val, constată o scădere a contaminărilor, însă prea „fragilă”.

Franţa pregăteşte reguli pentru o perioadă mai lungă

Va trebui „să trăim cu virusul mult timp”, spune premierul francez Jean Castex, care anunţă că lucrează la „reguli” pentru Franţa până la sosirea unui vaccin împotriva noului coronavirus, relatează ediţia de sâmbătă a cotidianului francez Le Monde, citată de AFP.

„Atât timp cât nu vom avea vaccin, trebuie să oferim perspective asupra regulilor jocului”, a declarat Jean Castex, care a prezentat joi strategia până la sfârşitul lui 2020, dar lucrează de asemenea şi la perioada de după, posibil până în vară.

„Există o certitudine: adunările festive, de familie, în săli de petrecere nu se vor putea relua mult timp. De asemenea, barurile şi restaurantele, care se numără printre locurile de contaminare puternică, nu vor putea fi redeschise de la 1 decembrie, spre deosebire de magazinele de jucării, de exemplu”, a detaliat el.

Joi, premierul a declarat că este posibil, dacă tendinţa de scădere uşoară a numărului de cazuri de coronavirus se confirmă, să fie luate măsuri de relaxare de la 1 decembrie „strict limitate la magazine” şi pe baza unui protocol înăsprit.

În lunile următoare, în schimb, „telemunca va continua, pe baza unui echilibru care trebuie găsit în companii pentru a se evita o situaţie de totul sau nimic”, a adăugat Castex pentru Le Monde.

Pandemie coronavirus. Germania aşteaptă vaccinul

Luni, laboratoarele Pfizer, din SUA, şi BioNTech, din Germania, au transmis ca vaccinul lor candidat este „eficient în proporţie de 90%” împotriva COVID-19, conform testării la scară largă a celei de-a treia faze, în derulare, ultima etapă înainte unei solicitări de omologare.

Însă guvernul francez rămâne atent. „Perspectiva unui vaccin e tot mai aproape. Există proiectul Pfizer, dar şi multe altele în faza de testare. Trebuie să ne pregătim, dar să rămânem în acelaşi timp prudenţi”, a spus Castex, care a dat asigurări că „a securizat deja comenzile.”

„Temerea mea este că francezii nu se vor vaccina atât de mult”, a subliniat el.

Conform unui sondaj Ipsos publicat în septembrie, Franţa se situează printre ţările unde intenţia de a recurge la un vaccin este printre cele mai scăzute. Astfel, numai 59% dintre francezi ar dori să se vaccineze, comparativ cu media de 74% la nivel mondial.

Conform ultimelor cifre publicate vineri de autorităţile sanitare, numărul de pacienţi bolnavi de COVID-19 aflaţi la reanimare se stabilizează în Franţa, la puţin peste 4.900.

Numărul morţilor în Franţa a atins un total de 43.892 de la începutul pandemiei. De la începutul săptămânii, numărul zilnic de decese în spital oscilează între puţin peste 300 şi puţin sub 500

În momentul în care veştile bune despre un vaccin contra Covid-19 aduc puţin optimism, neîncrederea publicului pentru imunizare ar putea să facă inutil şi cel mai eficient produs, avertizează responsabilul diviziei de imunizare al OMS, Katherine O’Brien.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în mălai când îl depozitezi în casă. Nu se va altera niciodată, nu va face musculițe sau molii. Așa o să-l ai perfect pentru cele mai gustoase și pufoase rețete de mămăligă
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
Care ar fi cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Artistul s-a...
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne să mai aibă probleme
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Trupe nord-coreene redistribuite în regiunea Belgorod a Rusiei
MediaFlux
DE ce a MURIT de fapt GABRIEL COTABIȚĂ! S-a aflat ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni