Pensiile speciale RĂMÂN. Proiectul privind eliminarea lor, amânat de Parlament până în februarie

Propunerea de eliminare a pensiilor speciale nu va mai fi dezbătută şi votată miercuri în plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul prevedea ca parlamentarii, aleşii locali, foştii şefi de stat şi magistraţii să rămână fără pensii speciale. Sunt şi câteva excepţii: militarii și polițiștii şi vor păstra privilegiile. 
Romania TV
18 dec. 2019, 07:58
Pensiile speciale RĂMÂN. Proiectul privind eliminarea lor, amânat de Parlament până în februarie

Proiectul privind abrogarea pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și polițiștilor, nu va intra azi la dezbatere și vot final în Camera Deputaților, deoarece Comisia de muncă nu a transmis plenului raportul votat marţi. Dezbaterea şi votul pe proiectul privind eliminarea pensiilor speciale se amână până în februarie.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a dat aviz favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale. Astfel, singurii care își mentin privilegiile sunt militarii și polițiștii, în timp ce magistrații își pierd pensiile speciale, deși au de partea lor o decizie a Curții Constituționale care spune că modificarea acestora este neconstituțională.

Raportul Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaţilor a fost adoptat cu un singur vot împotrivă şi trei abţineri. 

Astfel, ar urma să fie eliminate pensiile de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membri ai corpului diplomatic şi consular al României, membri ai Curţii Constituţionale şi personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.

De asemenea, în baza unui amendament propus de către deputatul independent Adrian Dohotaru au fost eliminate indemnizaţiile pentru aleşii locali.

Citeşte şi Veşti bune pentru români înainte de sărbători. Majorările pensiilor şi salariilor, prevăzute în proiectul de buget pe 2020

Impactul bugetar al pensiilor speciale este de aproximativ 7 miliarde de lei pe an, beneficiarii fiind în jur de 185.000 de persoane, dintre care peste 9.000 sunt civili, aproximativ 76.000 sunt militari, iar restul de circa o sută de mii poliţişti şi angajaţi din alte structuri asimilate.

Potrivit datelor CNPP din luna noiembrie 2019, numărul beneficiarilor civili de pensii speciale este următorul:

– 606 foşti angajaţi ai Curţii de Conturi

– 1.797 foşti grefieri şi alţi foşti angajaţi ca personal auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor

– 1.444 foşti piloţi ai Aviaţiei Civile

– 792 foşti parlamentari şi funcţionari publici din parlament

– 845 foşti diplomaţi

– 3.861 foşti judecători şi procurori

DailyBusiness
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi ANULAT! Se pune sub semnul întrebării validitatea votului
Fanatik.ro
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Capital.ro
Călin Georgescu jubilează. Băsescu aruncă bomba în România: E târziu!
Playtech.ro
Cum arată Lavinia Pîrva după ce a slăbit 9 kilograme în doar o lună. Transformarea e radicală
DailyBusiness
Parlamentul European decide soarta bugetului UE 2025 și a noii Comisii Europene!
Adevarul
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Evz.ro
Serialul de pe Netflix, care stoarce lacrimi. Drama foștilor iubiți, condamnați să se reîntâlnească
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Vicepreședintele ANCOM va cere suspendarea TikTok în România, începând de joi, 28 noiembrie! Motivul pentru care se dorește această măsură
Cancan.ro
Eduard, mezinul Adrianei Bahmuțeanu, ar fi accesat mai multe site-uri despre suicid! Protecția Copilului a intervenit de urgență
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Răsturnare totală de situație. Călin Georgescu a făcut anunțul chiar acum: Nu am fost în stare!
StirileBZI
Se interzice accesul la TikTok! Cine a luat decizia
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
substantial.ro
Călin Georgescu face apel la calm în contextul protestelor legate de candidatura sa la prezidențiale
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
De la „100 de ani de singurătate” la „Squid Game”: cele mai tari seriale de urmărit în decembrie