„Evident, nu creşte încărcătura populaţiei decât în măsură mică. În măsura în care pachetul de bază va avea anumite limitări pentru restul serviciilor, va trebui să facă o asigurare medicală suplimentară care nu este obligatorie, este voluntară. Altă încărcătură pentru populaţie nu este, în rest încercăm să oferim cât mai multă calitate, coerenţă în asigurarea serviciilor medicale„, a precizat Ritli.
Ministrul a spus că pachetul de bază cu serviciile şi medicamentele va fi reglementat într-o lege separată şi a arătat că astăzi pachetul de bază este nelimitat, ceea ce este nerealist.
El a adăugat că ministerul lucrează cu experţi străini pentru a elabora o „listă negativă” până la sfârşitul acestui an şi care va cuprinde „acele servicii, medicamente şi investigaţii de vârf care sunt foarte costisitoare şi la care trebuie foarte bine reglementat accesul”.
„O să arătăm care sunt acele servicii şi medicamente sau investigaţii de vârf care sunt foarte costisitoare şi la care trebuie foarte bine reglementat accesul. Nu vor fi şterse de pe listă, ci vom limita accesul foarte bine indicat, structurat pe criterii profesionale şi nu empirice. Asta înseamnă listă negativă„, a explicat ministrul Sănătăţii.
Potrivit ministrului Sănătăţii, studiile arată că anumite medicamente foarte scumpe sunt utilizate necorespunzător, excesiv sau nu neapărat conform indicaţiilor făcute de producător, iar serviciile investigaţiilor se fac aproape nelimitat.
Ministrul Ladislau Ritli a mai declarat că varianta asumării de către Guvern a noii legi-cadru a sănătăţii este una ‘viu discutată’ şi posibilă. El a precizat însă că va fi o decizie politică. Şi liderul senatorilor PDL Cristian Rădulescu a afirmat că este destul de posibil ca noua lege cadru a Sănătăţii să fie promovată prin asumarea răspunderii guvernului.