Ion Iliescu, după ce Gelu Voican a fost bătut în Piaţa Universităţii: „Unele organizaţii vor să impună versiunea lor despre Revoluţie”

Ion Iliescu a comentat, sâmbătă, incidentul din Piaţa Universităţii, unde Gelu Voican Voiculescu a fost huiduit şi lovit, şi apreciază că acest lucru demonstrează că ”nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă”.
Marius Neagu
21 dec. 2019, 18:10
Ion Iliescu, după ce Gelu Voican a fost bătut în Piaţa Universităţii:

Ion Iliescu a postat, sâmbătă, pe blogul personal, un mesaj ca reacţie la „evenimentele legate de comemorarea Revoluţiei Române din decembrie 1989”.

În primul rând, este de condamnat climatul de confruntare şi de violenţă pe care l-au cultivat şi îl cultivă o serie de organizaţii de revoluţionari sau de organizaţii neguvernamentale, care vor să impună versiunea lor despre Revoluţie, şi să rescrie istoria. Reamintesc că unul dintre sloganurile Revoluţiei a fost «Fără violenţă!» Libertatea a fost cucerită cu un preţ greu şi nu putem permite ca, în numele ei, să fie interzis dreptul la opinie al celor care nu au aceleaşi opinii cu aceia care-şi impun, prin forţă, punctul lor de vedere.

Cele petrecute astăzi, în Piaţa Universităţii, arată că nici după trei decenii reconcilierea nu este posibilă. Oamenii de bună credinţă au obligaţia morală, indiferent de ceea ce cred despre evenimentele din urmă cu treizeci de ani, să condamne violenţa”, a scris Ion Iliescu.

Citeşte şi Gelu Voican Voiculescu, lovit şi huiduit în Piaţa Universităţii: „Criminalule! Comunist împuţit! La puşcărie!”

Acesta a comentat şi concertul organizat de Institutul Revoluţiei Române, anulat între timp, concert care ar fi trebuit să aibă loc mâine, 22 decembrie 2019.

În urmă cu două luni, când s-a discutat în Colegiul Naţional această propunere, eu am fost categoric împotriva organizării lui. Cum am fost în imposibilitatea de a participa la toate reuniunile Colegiului, s-a trecut peste opinia mea, şi s-a decis organizarea lui. Într-o ţară normală acest concert nu avea de ce sa fie nici controversat, nici demonizat, şi cu atât mai puţin anulat. La Timişoara, aseară, a avut loc un concert rock, pe care nu l-a contestat nimeni, care nu a fost anulat, şi pe care timişorenii l-au apreciat, semn de civilizaţie, de toleranţă şi, mai ales, de respect faţă de aceia care au făcut posibilă, prin jertfa lor, libertatea de care ne bucurăm„, a mai scris Iliescu.

Acesta menţionează că şi-a făcut publică poziţia cu privire la organizarea concertului „pentru a pune capăt unei campanii de presă construită pe ideea că «a fost anulat concertul lui Iliescu»”.

Decizia a fost luată într-un organism colectiv de conducere, după regula democratică a majorităţii. Această controversă nu ar fi trebuit să umbrească manifestările dedicate evenimentului. Din păcate, confiscarea lui şi folosirea prilejului pentru a se răfui cu adversari politici arată cât de divizată este acum societatea, în contrast cu solidaritatea din zilele Revoluţiei, Revoluţie care rămâne un act de demnitate al naţiunii române„, a mai scris Iliescu.

Mai multe grupuri civice au contestat concertul organizat de Institutul Revoluţiei Române care ar fi trebuit să aibă loc pe 22 decembrie în Bucureşti, considerând că reprezintă o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989 şi urmaşilor acestora. Silvia Chifiriuc, soţia lui Petre Roman, a postat vineri pe Facebook un anunţ în care afirmă că evenimentul a fost anulat.

Gelu Voican-Voiculescu, fost vicepremier în Guvernul provizoriu Petre Roman, a fost huiduit şi lovit, sâmbătă, la manifestările dedicate Revoluţiei desfăşurate în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București