„Când Justiţia e şchioapă, cum să nu apară câte-o cârjă care caută s-o ţină dreaptă? Un om cu sânge pe mâini a primit o cârjă-n cap: cârja celor 30 de ani de aşteptare exasperată”, a scris, duminică, Mihai Şora pe Facebook.
Gelu Voican-Voiculescu, fost vicepremier în Guvernul provizoriu Petre Roman şi director al Institutului Revoluţiei Române, a fost huiduit şi lovit cu o cârjă în cap, sâmbătă, la manifestările dedicate Revoluţiei desfăşurate în Piaţa Universităţii din Bucureşti. El s-a ales cu capul spart şi a depus plângere împotriva agresorului.
Voican Voiculescu este inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Revoluţiei.