SUA, îngrijorate de prezenţa mercenarilor ruşi din grupul Wagner alături de forţele lui Haftar în Libia

Statele Unite sunt ”foarte îngrijorate” de o intensificare a confruntărilor armate în Libia, pe care o impută prezenţei unui număr tot mai mare de mercenari ruşi în serviciul forţelor mareşalului Khalifa Haftar, potrivit unui oficial de la Departamentul de Stat, relatează Reuters.
Iulian Tudor
22 dec. 2019, 12:04
SUA, îngrijorate de prezenţa mercenarilor ruşi din grupul Wagner alături de forţele lui Haftar în Libia

Mareşalul Haftar, cel mai puternic om în estul Libiei, a lansat în aprilie o ofensivă împotriva Guvernului de Uniune Naţională (GNA) al lui Fayez al Sarraj, la Tripoli, recunoscut de comunitatea internaţională în 2015.

”Suntem foarte îngrijoraţi de supralicitarea militară”, a declarat sâmbătă un oficial pentru Reuters. ”Ruşii poartă un război hibrid, cu drone şi avioane. Nu e bine”. ”Credem că prezenţa sporită a unor forţe şi mercenari din (grupul) Wagner pe teren este pe cale să modifice natura conflictului şi să-l intensifice”, consideră acest oficial, care a solicitat protecţia anonimatului.

Grupul Wagner este o organizaţie paramilitară rusă care a apărut în timpul Războiului din Ucraina şi care efectuează misiuni clandestine în mai multe ţări, inclusiv în Siria.

Grupul ar avea legături cu un oligarh apropiat preşedintelui rus Vladimir Putin.

Potrivit unor diplomaţi, mareşalul Haftar, susţinut de Egipt şi Emiratele Arabe Unite (EAU), ar fi primit sprijinul mercenarilor ruşi recent.

Acest subiect a fost evocat la începutul lunii, în cursul unei întâlniri între secretarul de Stat american Mike Pompeo şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Rusia neagă orice implicare directă în conflictul libian.

Potrivit oficialului american citat de Reuters, implicarea mercenarilor ruşi nu a modificat, în acest stadiu, echilibrul de forţe între Armata de Eliberare Naţională (ANL) a lui Khalifa Haftar şi trupele care susţin GNA.

”Ea implică un conflict mai sângeros (…), pierderi civile mai mari, pagube la infrastucturi aeroportuare. Spitale au fost luate ca ţintă. Dar, în acelaşi timp, Haftar nu câştigă teren”, afirmă el.

Parlamentul turc a adoptat recent un acord militar între Turcia şi GNA care prevede o prezenţă militară turcă în Libia şi formarea cadrelor militare libiene.

Oficialul american a denunţat această iniţiativă drept ”provocatoare” şi a apreciat că ea ”nu ajută”.

Ankara a furnziat GNA armament, vehicule militare şi drone, încălcând un embargo impus de ONU armamentului, potrivit unui raport ONU la care Reuters a avut acces în noiembrie.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Horoscop Camelia Pătrășcanu pentru a doua zi de Crăciun. Ce se întâmplă cu Gemenii și Racii
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Playtech.ro
Când se servesc piftia și sarmalele la masa de Crăciun, de fapt. Ora ideală la care trebuie consumate
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Veste năucitoare pentru proprietarii de mașini. Vor trebui să plătească bani grei de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Amnistia fiscală aduce 6,24 miliarde lei la bugetul statului
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?