Un fotbalist a murit într-un accident cumplit, în care şi-au mai pierdut viaţa alte trei persoane, luni seara. Doar o singură persoană a supravieţuit, o tânără, dar şi aceasta a avut nevoie de intervenţie chirurgicală pentru a fi ţinută în viaţă, potrivit jit.cu. „Această pierdere ireparabilă reprezintă o lovitură dură pentru fotbalul din Antile și provoacă un imens regret în mișcarea sportivă, în general„, a declarat un reprezentant al Institutului Național de Sport, Educație Fizică și Recreere (Inder) al Cubei, pentru portalul menţionat.
Citeşte şi Ion Şerban a murit! Doliu imens pentru sportul românesc
Accidentul s-a produs pe Autostrada Naţională, la km 209, în apropiere de oraşul Cienfuegos, din provincia Cartagena. Maşina venea din Las Tunas, oraşul unde Dairon Blanco îşi avea echipa de club, şi se îndrepta spre capitala Havana. În maşină se aflau cinci persoane, trei bărbaţi şi două femei.
Dairon Blanco a fost de trei ori campion al Caraibelor cu naţionala de tineret a statului Cuba, după care a participat cu naţionala mare, în 2012, la Jocurile Pan Americane. De asemenea, el a făcut parte din echipa reprezentativă a Cubei în campania eşuată de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal din 2014, din Brazilia şi a fost selecţinat la două ediţii ale Copei de Oro.
Nu mai departe de acum zece zile, fostul internaţional camerunez Samuel Eto’o, în vârstă de 39 de ani, dădea emoţii tuturor microbiştilor, după ce presa a relatat că a suferit un accident rutier în ţara natală. Potrivit presei, camerunezul se afla la volan în momentul în care maşina sa a fost lovită de un autobuz. Fostul fotbalist se întorcea de la o nuntă.