Raiduri ale aviaţiei ruse în Siria. Sunt cel puţin opt morţi, între care cinci copii

Cel puţin opt civili, între care cinci copii, au fost ucişi marţi în raiduri ale aviaţiei ruse într-un sat din nord-vestul Siriei în care se află persoane strămutate, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.
Filip Stan
24 dec. 2019, 13:31
Raiduri ale aviaţiei ruse în Siria. Sunt cel puţin opt morţi, între care cinci copii

Potrivit ONG-ului, atacurile au vizat satul Joubass, la marginea localităţii Saraqeb, în sudul provinciei Idleb, fiind ucişi civili care se refugiaseră într-o şcoală şi împrejurimi.

Începând cu 16 decembrie, forţele regimului, susţinute de aviaţia rusă, şi-au intensificat bombardamentele în această regiune, în timp ce la sol au avut loc confruntări violente cu grupuri jihadiste şi rebele.

Începând de joi, forţele regimului sirian au preluat controlul în 46 de sate din zonă, potrivit OSDO, şi acum se apropie de un oraş cheie în sudul regiunii Idleb, informează Agerpres.

„Forţele regimului sunt acum la patru kilometri de Maarat al-Numan”, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

În cinci zile, luptele s-au soldat cu aproape 260 de morţi în ambele tabere, între care 110 membri ai forţelor pro-regim şi 148 de jihadişti şi rebeli, potrivit OSDO.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu toți românii care au rate și credite. Veștile sunt excelente de la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, Reiffeissen și CEC Bank. IFN-urile nu mai au voie să facă așa ceva. Milioane de clienți respiră ușurați
Capital.ro
Obligație în toate județele României din 1 octombrie. Oamenii pot cere ordin. Statul nu respinge
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Românii care merg în Grecia, sfaturi de aur. Cum să nu risipească banii
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Se TAIE ajutoarele. Statul nu mai plătește niciun ban. Nu poți refuza scrisoarea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Acțiunile Crowdstrike scad cu aproape 15% după o eroare de securitate care a provocat haos global
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'