Doctorul Cristina Iacob Atanasoaie a fost propusa de colegii sai pentru funcţia de manager interimar al spitalului din Piatra Neamţ, in cadrul unei intalniri intre conducerea Consiliului Judetean Neamt si cadrele medicale.
Medicul Cristina Iacob Atanasoaie a mai condus, in trecut, in perioada iulie 2017-iulie 2018, SJU Piatra-Neamt, dar a avut functii de conducere si la Spitalul de Pneumoftiziologie de la Bisericani, judetul Neamt, potrivit ziare.com.
La alegerile locale din septembrie 2020, Cristina Iacob Atanasoaie a candidat din partea PSD la Consiliul Local al comunei nemtene Zanesti, unde a si fost aleasa.
Medicul Cristina Atanasoaie Iacob a absolvit Institutul de Medicina si Farmacie Iasi, promotia 1989. Din 1995 este medic specialist boli interne, din 2002 este medic primar boli interne si din acelasi an si pana in 2008 a fost managerul Spitalului Orasenesc Roznov.
În perioada 2011-2012 a fost director medical al Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt si din 21 iulie 2017 a fost numita manager al Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt.
Din iunie 2016 detine mandatul de consilier local in comuna Zanesti.
Cristina Atanasoaie Iacob este membra in Colegiul Medicilor – Consiliul Judetean si Adunarea Generala, potrivit Consiliului Judetean Neamt.
Citeşte şi Manager Spitalul din Piatra-Neamț: „Secția care a luat foc NU avea alarmă de incendiu”
Lucian Micu, managerul interimar al Spitalului din Piatra Neamț, şi-a dat demisia din funcţie. Anunţul a fost făcut, luni, printr-un comunicat oficial al unităţii medicale.
„Prezența mea în funcția de manager al Spitalului nu mai ajută la acest moment cu nimic. A venit momentul să mă retrag și să aștept ca specialiștii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon și a provocat răni adânci asupra multor oameni.
Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienților și cadrele medicale afectate. Fac apel, în calitate de om, să dăm cu toții dovadă de înțelegere și să nu facem presiuni inutile asupra echipei medicale a Spitalului care, în continuare, trebuie să se concentreze în salvarea de vieți, cât mai multe”, a preciza Lucian Micu în comunicatul transmis.