Atac cu rachete în Irak. Mai multe rachete Katiuşa au căzut marţi în aşa-zisa Zonă verde din Bagdad, unde se află mai multe clădiri guvernamentale şi ambasade străine, au anunţat surse din poliţia irakiană citate de Reuters şi AFP, scrie Agerpres.
Potrivit unei surse de securitate, au fost lansate cel puţin patru rachete, una dintre ele aterizând în apropierea ambasadei Statelor Unite. Nu s-au înregistrat victime.
Sistemul de apărare antirachetă american C-RAM s-a declanşat imediat în urma tirurilor de rachetă. Acestea survin la circa o lună de la un armistiţiu declarat de facţiunile irakiene favorabile Iranului.
Atac cu rachete în Irak în apropierea forţelor americane
Pe parcursul ultimului an câteva zeci de astfel de atacuri cu rachete au vizat ambasada americană şi baze irakiene care adăpostesc soldaţi americani, revendicate de grupări obscure care spun că acţionează pentru a-l alunga pe ‘ocupantul american’ din Irak, dar în spatele lor se află partide şi facţiuni armate pro-iraniene instalate în peisajul politic irakian după căderea lui Saddam Hussein în 2003.
Consilierul pentru securitate naţională a Casei Albe, Robert O’Brien, a declarat marţi că preşedintele Trump speră ca toate trupele americane să se întoarcă acasă din Afganistan şi Irak până în luna mai, transmite Reuters.
O’Brien a vorbit cu reporterii după ce Pentagonul a anunţat retragerea de trupe din Afganistan şi Irak până pe 15 ianuarie, cu cinci zile înainte de încheierea mandatului lui Trump.
”Preşedintele speră că până în luna mai aceştia se vor întoarce acasă în siguranţă şi în totalitate”, a spus O’Brien.
Pentagonul a anunţat că preşedintele Donald Trump va reduce drastic prezenţa forţelor americane în Afganistan, de la 4.500 la 2.500 de soldaţi, înainte de a pleca din funcţie, renunţând la retragerea completă până la Crăciun, despre care vorbise anterior.
Pentagonul a anunţat şi o retragere modestă din Irak, unde numărul soldaţilor va fi redus de la 3.000 la 2.500.