Chiar dacă vremurile în care făcea senzaţie în tricoul celor de la FCSB au apus, Harlem Gnohere nu duce lipsă de oferte, scrie spynews.ro. Conform surselor noastre bine informate, atacantul francez este dorit în Bulgaria, de Levski Sofia, dar şi de o gruparea din spaţiul arab.
Citeşte şi Lovitură DEVASTATOARE pentru Armată. UEFA: FCSB este Steaua! FOTO DOCUMENT
Gigi Becali nu este străin de interesul pe care cele două cluburi îl manifestă faţă de atacantul său! Dornic să obţină profit de pe urma „Bizonului”, patronul vicecampioanei României este dispus să negocieze cedarea acestuia în această iarnă.
Harlem Gnohere a venit la FCSB în ianuarie 2017, când Gigi Becali a plătit rivalei Dinamo 250.000 de euro în schimbul său. Până acum, „Bizonul” a evoluat pentru La Tour, Bulle, Urania Geneve Sport, Virton, Charleroi, Westerlo, Mouscron, Mons, Dinamo şi FCSB. „Bizonul” a fost golgeterul Ligii I în sezonul trecut, 2017 / 2018, cu 15 goluri, la egalitate cu George Țucudean, fostul atacant de la CFR Cluj.
În acest moment, Harlem Gnohere este cotat la 2,3 milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.