Proteste la Berlin, faţă de restricţiile din pandemie. Poliţia intervine cu tunuri cu apă în faţa Bundestagului

Mii de persoane s-au adunat miercuri la Berlin, în apropiere de sediul Bundestagului, cu scopul de a protesta faţă de restricţiile din pandemie, pe care guvernul german intenţionează să le extindă.
Daniel Spătaru
18 nov. 2020, 14:33
Proteste la Berlin, faţă de restricţiile din pandemie. Poliţia intervine cu tunuri cu apă în faţa Bundestagului

Protestele faţă de restricţiile din pandemie vin în contextul în care cele două Camere ale Parlamentului german urmează să adopte miercuri un pachet legslativ care să le permită autorităţilor să impună restricţii suplimentare privind contactele sociale, purtarea măştii de protecţie, consumul de alcool în public, închiderea unor magazine sau interzicerea evenimentelor sportive

Majoritea germanilor a acceptat ”izolarea uşoară” implementată în ţară la 2 noiembrie – pe o perioadă de o lună – în vederea opririi celui de-al doilea val al epidemiei, însă o minoritate consideră că noul pachet legislativ acordă atribuţii excesive Guvernului, după cum relatează Reuters.

Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a comparat acest pachet cu legea puterii depline din 1933, care i-a permis lui Adolf Hitler să-şi instaureze dictatura. Mulţi manifestanţi nu purtau mască, miercuri, la Berlin şi nu respectau distanţa socială.

Cordoane ale poliţiei antirevoltă încercau să-i ţină la distanţă de Bundestag pe cei care protestau faţă de restricţiile din pandemie, dintre care unii au agitat steagul imperial Reichsflagge, stindardul extremei drepte.

Bilanţul contaminărilor a crescut în Germania cu 17.561 de cazuri de covid-19, la 833.307, a anunţat miercuri Institutul de Boli Infecţioase Robert Koch (RKI).

Bilanţul morţilor din cauza covid-19 a crescut la 13.119.

Citeşte şi Coronavirusul a ucis taximetria. Celebrele Black Cab londoneze au fost duse să zacă pe câmpuri, din cauza lipsei de clienţi

Cancelarul Angela Merkel s-a declarat luni în favoarea unei înăspriri imediate a măsurilor în lupta împotriva răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2, în cadrul unei reuniuni cu preşedinţii-miniştri ai landurilor, care şi-au exprimat dorinţa de a aştepta până la următoarea reuniune, la 25 noiembrie, pentru a lua o decizie în acest sens.

De la 2 noiembrie, barurile şi restaurantele au fost închise, însă şcolile şi magazinele au rămas deschise.

Adunările sunt reduse în ţară la zece persoane provenind din două familii.

 

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”