Criminalii femeii incendiate pe câmp în Ghimpați au fost arestaţi

Criminalii Sabinei, femeia ucisă şi incendiată într-o valiză pe un câmp în Ghimpați, au fost arestaţi prevenitiv. Magistraţii Tribunalului Giurgiu au decis ca aceştia să stea după gratii în următoarele 29 de zile. Este vorba despre două surori – Elena și Silvia Constantin – și iubitul uneia dintre ele, Giani Dinu. Cei trei sunt cercetaţi pentru omor calificat şi profanare de cadavre.
Alina Costache
18 nov. 2020, 17:27
Criminalii femeii incendiate pe câmp în Ghimpați au fost arestaţi

Criminalii femeii incendiate pe câmp în Ghimpați au ajuns după gratii. Samira Constantin, Elena Constantin şi Alexandru Dinu, zis Giani, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, conform deciziei magistraţiilor Tribunalului Giurgiu.

„Cazul a fost foarte greu, audierile şi percheziţiile au durat foarte mult, practic pe tot parcursul zilei de ieri (marţi n.r.) au avut loc percheziţii şi au fost culese foarte multe probe, ancheta este condusă de trei procurori, iar audierile au durat până în dimineaţa acestei zile (miercuri dimineaţă n.r.), când aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore”, a declarat prim-procurorul adjunct al Parchetului Judeţean, Traian Croitoru, pentru Agerpres.

 

Criminalii femeii incendiate pe câmp în Ghimpați şi-au recunoscut faptele

Procurorii spun că există indicii că Giani Dinu i-a luat viața Sabinei. Acesta a fost ajutat de două surori cu care locuia într-un apartament din Ferentari.

„Într-un final au recunoscut faptele, este tipic în astfel de situaţii, întâi neagă tot, dar puşi în faţa probelor îşi recunosc faptele. Audierile au durat până la orele 4,00. A fost emisă ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ioan Adrian Alexe.

Două surori sunt acuzate că au omorât-o pe Sabina

Cele două surori au recunoscut că au participat la oribila crimă, alături de Giani Dinu, un tânăr de 21 de ani, care ar fi iubitul uneia dintre surori. Cei trei tineri au recunoscut că au transportat cadavrul Sabinei într-o valiză, cu maşina Samirei, până la locul în care cadavrul a fost incendiat.

Potrivit unor surse citate de Antena 3, cauza morţii în cazul Sabinei a fost şoc traumatic şi hemoragic, ceea ce înseamnă că tânăra de 32 de ani a fost bătută fără milă înainte de a murit şi de a-i fi incediat cadavrul.

Două surori sunt acuzate că au omorât-o pe Sabina / Sursa foto: Antena 3

Cele trei persoane arestate au făcut deja contestație la executare.

„Regretă cele făcute. Au recunoscut incendierea si transportul, nu recunosc omorul. Există această pistă din care rezulta ca ar putea fi otravita. Se cunosteau de ceva timp, nu stiu daca toti cei patru, dar se cunosteau”, a declarat avocatul Marius Drăgulin, apărătorul celor trei acuzaţi.

Cadavrul incendiat al unei femei a fost găsit la sfârşitul lunii octombrie, pe un câmp între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor, judeţul Giurgiu. În urma incendierii, cadavrul era ars în proporţie de 90%.

Citeşte şi: De ce a fost ucisă Sabina! Motivul pentru care a fost ucisă și incendiată într-o valiză

„La data de 30 octombrie, ora 22,30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 4 Ghimpaţi au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o persoană cu privire la faptul că pe DN 6, între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor, este un incendiu, iar în urma intervenţiei a fost observat cadavrul unei persoane. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, condusă de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care a identificat un cadavru de sex feminin carbonizat în procent de 90%”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că femeie ucisă este Mihaela Sabina Mircea.

Citeşte şi: Criminalii femeii incendiate pe un câmp din Ghimpați au fost prinși de polițiști. Sabina locuia cu ei și practica prostituția

Anchetatorii i-au găsit pe criminali după trei săptămâni.

 

Cine este Sabina, femeie al cărui cadavru ars a fost găsit în Giurgiu

Anchetatorii spun că Sabina, în vâstă de 32 de ani, era prostituată și ar fi întreținut relații sexuale cu mai mulți bărbați înainte de a fi ucisă.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, femeia incendiată practica prostituţia, locuia împreună cu persoanele acuzat de uciderea ei, iar mobilul faptei de omor a constat în neînţelegeri intervenite între aceştia în interiorul locuinţei.

Anchetatorii au găsit şi maşina cu care a fost transportat cadavrul femeii din cartierul Ferentari, Bucureşti, până pe DN6, în dreptul localităţii Ghimpaţi, unde a fost incendiat.

„Ca urmare a vizionării şi analizării minuţioase a înregistrărilor camerelor de supraveghere, coroborat cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi alte probe administrate, a fost identificat autoturismul cu care a fost transportat geamantanul în care se afla corpul victimei. Astfel, la data de 17 noiembrie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul IGPR – Direcţia de Investigaţii Criminale şi IPJ Giurgiu – Serviciul de Investigaţii Criminale au efectuat mai multe percheziţii domiciliare în vederea identificării locului în care a decedat victima şi completării probatoriului. Cu această ocazie a fost ridicat autoturismul mai sus menţionat. S-a stabilit faptul că victima practica prostituţia, locuia împreună cu autorii, iar mobilul faptei de omor a constat în neînţelegeri intervenite între aceştia în interiorul locuinţei”, se arată în comunicat.

 

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să știe toți românii care stau la curte, vești de ultimă oră. Nu vor mai avea voie să dea fructe și legume
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Document Declasificat: Asasinări Politice Atribuite Kremlinului
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy