UPDATE: Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat luni, după ce DNA a anunțat că l-a trimis în judecată într-un dosar legat de vânzarea unor imobile , că se află în vacanță și că în dosarul în care este cercetat de procurori ii „pică greu” că este asociat cu un prejudiciu de 9 milioane de euro când el a semnat, printre alții, pentru două imobile ale căror valoare nu a depășit câteva mii de euro. El a spus că o să publice pe pagina lui de Facebook poze cu imobilele pentru care se află în dosar, că lumea se va „cruci” când o să vadă imaginile și a garantat că a respectat legea. Robu a precizat că vrea un „stat de drept în sensul sănătos”:
„Eu nu vreau sa comentez prea mult. Eu sunt trimis in judecata pentru ca am semnat doua contracte de vanzare-cumparare pentru doua locuinte, de 25 mp si de 50 mp, deloc in zona centrala, niste maghernite. Astea s-au vandut cu semnatura mea, nu de catre mine, ci de catre o comisie speciala pentru aplicarea legii, comisie care a considerat ca sunt indeplinite toate conditiile de aplicare a legii privind pretul, o procedura favorabila chiriasului. Trebuia ca chiriasii sa aiba contractul de inchiriere inainte de aparitia legii si se pare ca s-au semnat dupa aparitia legii, dar comisia spune ca a avut hotarari judecatoresti in baza carora s-au vandut locuinte in conditii similare. Nu stiu daca se depaseste ordinul miilor de euro. Sunt in vacanta. Sigur ca eu sufar, am fost om cinstit toata viata, am respectat legea. Imi pica greu sa fiu asociat cu 9 milioane euro prejudiciu, sute de imobile, nu e vorba de asa ceva. Au fost 4-5 semnaturi inainte de semnatura mea. O sa vedeti poze (cu imobilele, n.red.) va veti cruci, sa vedeti cum arata. Eu sunt cu constiinta impacata. Garantez pentru mine. Imi doresc in Romania un stat de drept in sensul sanatos”.
Primarul Timişoarei, liberalul Nicolae Robu a fost trimis în judecată de DNA, în dosarul privind vânzarea frauduloasă şi la prețuri modice a unui număr de 207 imobile, cele mai multe situate în centrul municipiului Timișoara. Prejudiciul este de peste 9 milioane de euro.
Procurorii DNA au trimis în judecată 9 persoane într-un dosar care vizează vânzarea frauduloasă și la preţuri modice a unui număr de 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timișoara.
Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (5 inculpați), respectiv în formă simplă (4 inculpați).
„În perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, cei nouă funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Timișoara (majoritatea cu funcții de conducere) și-ar fi încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, în mod nelegal, 207 de imobile ce aparțin fondului locativ de stat, unor persoane care nu ar fi avut nici un drept să le cumpere, cauzând un prejudiciu de 42.756.719 lei (9.514.392 euro) în dauna statului”, se arată în comunicatul DNA.
În urma anchetei, a fost constatată infracțiunea de abuz serviciu în legătură cu încheierea unui total de 207 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare contract pentru câte unui imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995 (pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte , trecute in proprietatea statului). „Astfel, în perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, participarea inculpaților la încheierea contractelor presupus nelegale este următoarea, cu precizarea că, în unele situații, ar fi participat mai mulți inculpați la încheierea presupus nelegală a aceluiași contract: Miuț Nicușor-Constantin (199 contracte), Ciuhandu Gheorghe-Coriolan (61 contracte), Cojocari Ioan (61 contracte), Robu Nicolae (2 contracte), Diaconu Dan-Aurel (1 contract), Stoia Traian-Constantin (1 contract), Staia Martin (2 contracte), Vîrlea Simona (1 contract) și Iova Gabriela (1 contract)” transmit procurorii.
Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând în principal restituirea bunurilor imobile în natură și restabilirea situației anterioare, prin revenirea acestora în proprietatea statului și prin anularea actelor juridice produs al infracțiunii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii.
Citește și: