Ordonanţă de urgenţă, adoptată de Guvern. „Au început universităţile să creeze liste. În secunda în care este publicată, o să începem să preluăm studenţi. Deja am primit telefoane de la studenţi care vor să se înscrie şi îi îndrumăm spre universităţi„, a afirmat Raed Arafat, în şedinţa de Guvern, scrie Stiripesurse.ro.
„E un lucru remarcabil. Va trebui să comunicăm cu studenţii care se vor implica. Apreciez în mod deosebit această iniţiativă şi studenţii pot să dea şi ei un exemplu că oricine poate să facă ceva bun în această bătălie trebuie intre alături de noi. Să gândiţi foarte bine modul de implicare a lor„, a precizat şi premierul Orban.
Ludovic Orban, val de laude pentru Klaus Iohannis. Premierul a declarat că este mândru de preşedinte, în contextul în care şeful statului a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că „Guvernul Orban nu trebuie să plece acasă”.
„Suntem mândri de preşedintele nostru. Preşedintele este garantul unităţii şi stabilității naționale.
Preşedintele Iohannis este cel care a salvat imaginea României ȋn lume, ȋntr-o perioadă ȋn care alţii făceau tot posibilul de a ne duce la periferia lumii civilizate”, a scris Ludovic Orban, într-un mesaj pe Facebook.
Premierul a amintit că preşedintele Klaus Iohannis „a reușit să obțină o finanțare europeană fără precedent, în valoare de 80 de miliarde de euro, bani care vor fi folosiţi pentru dezvoltarea României”.
„Vom continua să apărăm Instituția Preşedintelui și nu-l vom implica pe Klaus Iohannis în disputa partidelor politice. Atacurile şi limbajul suburban la adresa Instituţiei Preşedintelui fac rău României şi nu ajută campania niciunui partid politic”, a menţionat Orban.
De asemenea, şeful Executivului a mai precizat că Iohannis „a câştigat de două ori alegerile prezidenţiale şi este omul care beneficiază de cea mai mare ȋncredere ȋn rândul românilor”.
„Doar un parteneriat ȋntre preşedinte şi guvern poate garanta, ȋn următorii 4 ani, că România va merge pe drumul corect al normalităţii si dezvoltării”, a conchis premierul.