ALDE nu susţine „aventura politică” a anticipatelor, în vreme ce Gheorghe Falcă (PNL) admite varianta lui Rareş Bogdan

După anunțul făcut ieri de prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, privind organizarea alegerilor anticipate în luna aprilie, ALDE precizează că nu intră în asemenea aventuri politice doar pentru ca un partid să-şi mai mărească cu câteva procente zestrea electorală. Pe de altă parte, vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă a admis, la RFI, că alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc la sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai 2020. Falcă este de părere că pentru organizarea unui scrutin înainte de termen e nevoie de voinţă politică, precizând că în februarie ar putea fi declaşată procedura anticipatelor.
Romania TV
31 dec. 2019, 08:44
ALDE nu susţine

ALEGERI ANTICIPATE 2020. „Le reamintim celor din partidul de guvernământ că au primit votul nostru la învestire ca să guverneze şi nu ca să introducă teme parazitare în societate. Declaraţiile prim-vicepreşedintelui PNL cu privire la iminenţa alegerilor anticipate nu fac decât să creeze nervozitate în societate şi îngrijorare în mediul de afaceri. Atunci când era în opoziţie, PNL vorbea despre nevoia de predictibilitate în mediul de afaceri. Ce s-a schimbat în mai puţin de o lună şi jumătate?”, informează ALDE într-un comunicat. În opinia ALDE, „asemenea declaraţii nu fac decât să determine companiile prezente în România să-şi amâne investiţiile şi planurile de dezvoltare”. De asemenea, ALDE anunţă că nu va intra în aventuri politice doar pentru ca un partid să-şi mai mărească zestrea electorală cu câteva procente.

„Nu ne asociem unui asemenea plan care e clar că va împinge România într-o perioadă de instabilitate politică din care românii nu au nimic de câştigat. Dacă prim-vicepreşedintele partidului de guvernământ vrea să compenseze lipsa de experienţă prin acţiuni teribiliste şi instaurare de haos, sperând că pescuitul în ape tulburi e o soluţie, noi nu intrăm în asemenea joc”, mai informează ALDE.

La rândul său, vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă, într-un interviu acordat RFI, consideră că „trebuie să ne punem întrebarea dacă merită ca România să meargă cu încetinitorul în anul 2020 sau România are voinţă politică pentru a declanşa rapid alegerile anticipate, pentru a veni politicienii în faţa cetăţenilor cu programe politice majore şi să începem etapele de reformă, astfel încât dinamismul economic al României să crească”.

Mai concret, întrebat dacă premierul Ludovic Orban îşi va da demisia sau dacă se va forţa depunerea unei moţiuni de cenzură de către PSD, pentru a se ajunge astfel la alegeri anticipate, Falcă a declarat: „Totul poate începe în luna februarie, în momentul în care ai definitivat bugetul anului 2020, orice Guvern poate funcţiona pe un buget bine definit şi în luna februarie, în funcţie de temele lunii februarie, în funcţie de voinţa politică, poate să înceapă una dintre cele două proceduri, pentru a ajunge ca România, pe la sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai, să aibă alegeri anticipate”.

Reamintim că luni, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan declarase luni că alegeri anticipate vor avea loc cel târziu în luna aprilie şi că PNL poartă negocieri cu partidele parlamentare pe această temă. Potrivit lui Bogdan, PNL mai are nevoie de 24 de voturi pentru a susţine un astfel de demers.

„Noi vom folosi toate mijloacele constituţionale pentru a genera alegeri anticipate. Este obligaţia noastră. Este o cerinţă a alegătorilor noştri. Acest demers este susţinut de USR, UDMR şi PMP. Ne aşteptăm ca cei care au sprijinit investirea Guvernului Orban, din 23 de parlamentari ALDE, să susţină demersul nostru. (…) Este normal să ne dorim o majoritate formată din două sau trei forţe politice, din care vioara întâi să fie PNL şi un Guvern condus de Ludovic Orban. Veţi vedea că avem toţi paşii pregătiţi. Lunile februarie, martie vor fi extrem de interesante. Cel târziu în aprilie vom avea alegeri anticipate”, declarase Rareş Bogdan.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că susţine organizarea alegerilor parlamentare anticipate înainte de cele locale de anul viitor. „Eu am vorbit cu domnul Ludovic Orban acum câteva zile, înainte de a închide sesiunea parlamentară, şi i-am spus că, din punctul meu de vedere, organizarea alegerilor anticipate se poate face înainte de locale, cu două săptămâni, cu trei săptămâni, cu o săptămână, în funcţie de calendar şi eu susţin organizarea alegerilor anticipate, din mai multe motive”, a afirmat liderul UDMR.

Citește și:

Rareş Bogdan aruncă bomba: alegeri anticipate în aprilie 2020. Ludovic Orban va demisiona în februarie

 

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Capital.ro
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost resimțit
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
IICCMER își exprimă îngrijorarea cu privire la candidatura lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?