Preţurile carburanţilor la pompă au scăzut de Anul Nou. Ce a postat ministrul Finanţelor pe Facebook

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă, miercuri, că eliminarea supraaccizei a redus preţul la pompă şi, "pentru ca lumea să nu înceapă anul cu ştiri contradictorii", precizează că Ministerul a recalculat nivelul accizei, în funcţie de legea promulgată şi de Codul fiscal, care actualizează acciza în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum.
Filip Stan
01 ian. 2020, 12:45
Preţurile carburanţilor la pompă au scăzut de Anul Nou. Ce a postat ministrul Finanţelor pe Facebook

„Veşti bune din prima zi a anului 2020. Am avut dreptate din nou (PSD iar a minţit). Eliminarea supraaccizei a redus preţul la pompă”, a scris, miercuri, Florin Cîţu pe Facebook. Ministrul a făcut o serie de precizări, „pentru ca lumea să nu înceapă anul cu ştiri contradictorii”.

„După ce legea care elimina supraacciza a fost promulgată, MFP a recalculat nivelul accizei care să ţină cont de legea promulgată şi de articolele 342 şi 442 din Codul fiscal. Cele două articole actualizează acciza în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum publicat de INS”, a precizat Cîţu.

Acesta a postat şi două fotografii care arată preţurile carburanţilor la diferite pompe. Ministerul Finanţelor a decis marţi să majoreze accizele la carburanţi, care intraseră în vigoare cu numai o zi înainte, în urma promulgării de către preşedintele Iohannis şi publicării în Monitorul Oficial a legii de eliminare a supraaccizei.

Astfel, Finanţele au decis, marţi, la ora 19, că ieftinirea de 45 de bani/l cu tot cu TVA efectuată de Parlament este prea mare, dar şi că nivelul minim al accizelor din UE este prea mic, şi au majorat accizele cu 9,11% faţă de nivelul publicat cu o zi înainte în Monitorul Oficial, cu 117 lei/1.000 l la benzină şi cu 107 lei/1.000 l la motorină.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a transmis, miercuri, că „este o mizerie” că în timp ce românii se pregăteau de Revelion, Ministerul Finanţelor a majorat accizele la carburanţi.

„Aceşti oameni au început să fure din buzunarele românilor încă din prima zi a anului”, afirmă liderul PSD.

Companiile petroliere au ieftinit benzina şi motorina cu 32 de bani pe litru, începând de miercuri, 1 ianuarie, ca urmare a eliminării supraaccizei aplicate carburanţilor.

Astfel, potrivit datelor postate pe Monitorul Preţurilor Carburanţilor, aplicaţie realizată de Consiliul Concurenţei, benzina standard în staţia Petrom Drumul Taberei costă 5,24 lei pe litru, în staţia Lukoil Lujerului – 5,24 lei pe litru, MOL Lujerului – 5,27 lei pe litru, iar la Rompetrol Ghencea – 5,3 lei pe litru.

Totodată, motorina costă 5,5 lei pe litru la Petrom Drumul Taberei, 5,5 lei pe litru la Lukoil Lujerului, 5,4 lei pe litru la MOL Lujerului şi 5,51 lei pe litru la Rompetrol Ghencea.

Preţurile diferă cu plus/minus 10% de la o benzinărie la alta.

La începutul lunii decembrie, Parlamentul a aprobat eliminarea supraaccizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2020, ceea ce ar fi trebuit să ducă la o ieftinire de 45 de bani.

Însă acciza micşorată în Parlament era mai mică decât pragul minim impus de Comisia Europeană, astfel că Ministerul de Finanţe a publicat, pe 31 decembrie, valori mai mari pentru accizele aplicate în anul 2020. În plus, acciza a fost indexată cu inflaţia.

Consiliul Concurenţei a anunţat că va monitoriza piaţa carburanţilor, astfel încât eliminarea supraaccizei să ducă la o scădere corespunzătoare a preţurilor în benzinării, după cum declara, pentru AGERPRES, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă.

„Vom monitoriza piaţa pentru a vedea comportamentul actorilor economici începând cu momentul în care se reduce acciza. Din istoricul pe care îl avem analizând acest sector a reieşit că modificările s-au transmis până acum în preţ. Adică atunci când acciza a fost majorată, la fel s-a întâmplat cu preţul la pompă, iar, când acciza a fost redusă, produsele petroliere s-au ieftinit corespunzător. Deci istoria nu ne face să fim alarmişti”, preciza Chiriţoiu, la începutul lunii decembrie.

Potrivit acestuia, companiile petroliere riscă amenzi usturătoare dacă nu ieftinesc carburanţii la pompă, odată cu reducerea accizei.

Vara trecută, Consiliul Concurenţei a publicat rezultatele unei analize pe piaţa carburanţilor, din care a reieşit că există o concurenţă redusă în acest sector, fapt care se reflectă asupra nivelului preţurilor în benzinării.

Liderul pieţei, OMV Petrom, care deţine jumătate din cota de piaţă, este cel care dictează de fapt preţul, iar restul companiilor aşteaptă mişcările strategice ale Petrom pentru a decide modul în care modifică preţul carburanţilor.

În urma anchetei, Consiliul Concurenţei a recomandat ca toate companiile petroliere să afişeze simultan majorarea preţurilor la carburanţi, astfel încât firmele să nu se influenţeze reciproc.

Întrebat dacă până acum s-au făcut paşi pentru ca aceste propuneri ale autorităţii de concurenţă să se concretizeze, Chiriţoiu a răspuns: „Până acum, nu. Dar vom avea discuţii cu reprezentanţii noului Guvern şi vom prezenta măsurile recomandate de noi”.

Consiliul Concurenţei susţine elaborarea unui act normativ prin care să se stabilească numărul creşterilor de preţ săptămânale, zilele în care se pot efectua aceste creşteri şi ora modificării, valabile pentru toate companiile de pe piaţă. În schimb, reducerile de preţ pot fi operate oricând.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Târgul de Crăciun de poveste din România, care e deschis doar 2 zile. Se află într-un loc idilic, dar puțină lume știe de existența lui
Capital.ro
Călin Georgescu a profețit sfârșitul. România se scufundă: Va fi un Uragan!
Playtech.ro
BREAKING NEWS: Klaus Iohannis a desemnat noul premier
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Părinții din Călărași condamnați pentru omorul intenționat al fiicei lor
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!