„În urmă cu şase luni am început o relaţie cu o femeie şi a fost surprinzător pentru mine, deoarece înainte am avut doar prieteni bărbaţi”, a declarat Layla Moran, membră a Parlamentului din partea Liberal Democraţilor.
O persoană pansexuală este atrasă de orice gen. iar potrivit comunităţii LGBT termenul „pan” se referă la o persoană atrasă din punct de vedere romantic sau sexual faţă de alte persoane indiferent de sex sau gen.
„Suntem într-o relaţie asumată, de iubire, prietenie şi cred că e timpul să vorbesc despre asta, deoarece îmi petrec mult timp apărând drepturile comunităţii noastre şi vreau ca lumea să ştie că sunt parte din asta. 2020 este o nouă decadă şi un nou drum în călătoria mea. Anul trecut m-am îndrăgostit de o femeie minunată. Un lucru la care nu m-aş fi gândit vreodată. Acum sunt doar #Pansexual #OutAndProud”, a scris Moran pe Twitter..
Moran a mai spus pentru PinkNews: „Pansexualitatea pentru înseamană că nu contează calităţile fizice ale persoane de care te îndrăgosteşti, ci calitatea ei”.
Ea a subliniat că unii colegi din Parlament vor crede că este „ciudată”, dar a mai spus că există parlamentari în relaţii de acest gen care sunt model.