Iranul a dat asigurări sâmbătă că Statele Unite i-au cerut „să se răzbune proporţional”, după asasinarea într-un raid american la Bagdad a puternicului general iranian Qassem Soleimani, arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, relatează AFP.
Elveţia, care reprezintă interesele Statelor Unite în Iran în absenţa unor relaţii diplomatice între cele două ţări, a afirmat vineri că reprezentantul său „a transmis un mesaj cu care Statele Unite l-au însărcinat să îl înmâneze” Iranului, fără a-i preciza conţinutul.
Iran officially hoisted Red Flag over the Holy Dome Of Jamkarān Mosque, first time in modern history.
It’s Persian tradition to hoist Red Flag to declare a war or sign of Revenge. pic.twitter.com/F1shVluCAF
— جون ایلیا (@jaun_online) 4 ianuarie 2020
Vineri, în apropiere de aeroportul din Bagdad, un atac cu dronă american i-a ucis pe Soleimani, şeful Forţei Al-Qods a Gardienilor Revoluţiei, responsabilă cu operaţiunile externe ale Iranului, şi Abu Mahdi al-Muhandis, omul Iranului în Irak şi numărul doi al Hashd al-Shaabi, coaliţie de paramilitari irakieni pro-iranieni.
Citat de site-ul televiziunii de stat iraniene, contraamiralul Ali Fadavi, comandant-şef adjunct al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, a afirmat că Washingtonul a spus: „Dacă vreţi să vă răzbunaţi, răzbunaţi-vă proporţional cu ce am făcut noi”.
Americanii nu sunt în poziţie să „decidă” răspunsul Iranului şi „trebuie să se aştepte la o răzbunare dură. Această răzbunare nu se limitează la Iran”, a spus el, dând asigurări că aliaţii Teheranului din Orientul Mijlociu „sunt pregătiţi să pună în practică această răzbunare”.
Contraamiralul nu a precizat cum au comunicat Statele Unite acest mesaj Iranului.
Însă în afară de Elveţia, ministrul iranian de externe Mohammed Javad Zarif a declarat că „emisarul elveţian a transmis (vineri) un mesaj ridicol de la americani”.
Emisarul elveţian „a primit un răspuns scris (de la Iran) la această scrisoare îndrăzneaţă a americanilor”, a spus Zarif.
În acelaşi timp, generalul Gholamali Abuhamzeh, comandantul Gardienilor Revoluţiei pentru provincia Kerman din sudul Iranului, a spus, în declaraţii citate sâmbătă de agenţia de presă Tasnim, că Teheranul îi va pedepsi pe americani oriunde vor fi în raza Republicii Islamice, ca reacţie la asasinarea lui Soleimani, potrivit Reuters.
El a lansat astfel perspectiva unor posibile atacuri asupra unor nave în Golf.
Teheranul a promis „o răzbunare dură în locul potrivit şi la momentul potrivit” pentru a răzbuna moartea lui Soleimani.
Teheranul a promis că și americanii vor fi în doliu.
1. Statele Unite ar trebui să se aștepte, în cel mai fericit caz, să intre în conflict cu milițiile șiite din Irak care vor lua la țintă trupe, diplomați și civili. Cum atacul american a venit în Irak, este cel mai probabil loc unde să răspundă Iranul.
2. De asemenea, Hezbollah ar putea, la cererea Iranului, să atace ținte americane din Liban.
3. Iranul ar putea să mai lanseze atacuri cu rachete asupra bazelor SUA din Arabia Saudită sau din Emiratele Arabe Unite și să atace și puncte petroliere din Golf.
4. Probabil că cel mai serios răspuns al Iranului ar fi un atac terorist pe pământ american sau încercarea de asasinare a unui oficial SUA de calibrul lui Soleimani. În 2001, Iranul a încercat, fără succes însă, să-l asasineze pe ambasadorul saudit la Washington prin aruncarea în aer a unui restaurant cu toți civilii care erau în el.
Sursa: Foreign Affairs